O fetita de 1 an si jumatate din Botosani a ajuns la spital, in stare grava, dupa ce a baut din greseala benzina! Micuta avea febra si stari de voma, astfel ca dupa ce a fost stabilizata de medicii botosaneni, s-a decis transferul ei la Iasi.
Fetita de 1 an si jumatate, in stare grava la spital dupa ce a baut benzina! Cum a fost posibil asa ceva
Potrivit Monitorul de Botosani, totul s-a petrecut weekend-ul acesta. Tatal fetitei pusese intr-un recipient de plastic benzina si ulei pentru a alimenta rezervorul unei motocoase. Fratele micutei, in varsta de 6 ani, a desfacut capacul recipientului, dupa care a intins sticla catre sora lui, iar aceasta a luat o inghititura, atrasa de mirosul lichidului.
„Pacienta a fost stabila pe tot parcursul transportului. A fost monitorizata si ulterior transferata colegilor de la spitalul iesean”, a declarat medicul Catalina Duhaniuc, din cadrul SJA Botosani, pentru sursa citata.
Parintii au fost alertati de plansetele micutei si au dus-o pe aceasta imediat la spital, unde a fost stabilizata de medici. S-a decis transferul ei la un alt spital din Iasi, fiindca micuta avea febra si stari de voma. Medicii specialisti urmeaza sa stabileasca o conduita terapeutica in urma unor investigatii suplimentare.
„Este venita prin transfer. Este bine, nu pune probleme deosebite, evolutie favorabila sub tratamentul instituit. Este pe Copartimentul de Toxicologie, secundar ingestie de produs petrolier, dar concomitent afectiune respiratorie intercurenta”, a transmis Dr. Solange Tamara Rosu, purtator de cuvant Spitalul pentru Copii Sf. Maria din Iasi.
Parintii sunt sfatuiti sa fie vigilenti!
Copiii sunt predispusi sa inghita din greseala lucruri, de la bucati mari de mancare pana la verighetele parintilor lor. Pentru bebelusi, introducerea de lucruri in gura (si in nas si urechi) este o modalitate prin care acestia exploreaza si invata despre mediul inconjurator. In cazul copiilor mai mari, aceste accidente sunt, de obicei, mai mult din cauza neatentiei decat a curiozitatii naturale.
Din fericire, multe dintre obiectele inghitite accidental - in special cele mici si rotunde, cum ar fi margelele - se vor deplasa inofensiv pe gatul copilului si vor trece prin tractul digestiv pana cand sunt eliminate odata cu scaunul. Adesea, parintii nici macar nu sunt constienti de incident pana cand copilul spune: "Ghici ce. Tocmai am inghitit un banut!".
Dar, uneori, obiectul nu este eliminat din corpul celui mic atat de usor. Daca este prea mare, poate ramane blocat in esofag sau chiar sa blocheze caile respiratorii sau sa ajunga in plamani. Sau, poate fi toxic si poate imbolnavi copilul.
Cele mai comune obiecte inghitite de copii
Iata care sunt obiectele si lichidele pe care copiii sunt tentati sa le duca la gurita atunci cand le vad sau le miros:
Monede si baterii de ceas
Bebelusii si copiii mici sunt atrasi de obiectele stralucitoare, cum ar fi monedele. Asadar, nu este surprinzator faptul ca aproximativ 75% dintre obiectele gasite in esofagul copiilor sunt monede.
Monedele si majoritatea celorlalte obiecte - cu exceptia cazului in care sunt ascutite - de obicei nu vor provoca prea multe daune daca sunt indepartate in timp util. Este posibil sa fie nevoie sa fie indepartate in sala de operatie, dar dupa aceea copilul este de obicei bine. Cea mai notabila exceptie: bateriile mici, rotunde, care se gasesc in orice, de la ceasuri si brelocuri de chei la carti interactive pentru copii. Acestea arata ca niste monede, dar sunt mult mai periculoase pentru cei care le inghit accidental.
Atunci cand o astfel de bateria ramane blocata in esofag, membrana mucoasa de pe ambele parti completeaza circuitul bateriei. Acest lucru genereaza un curent, chiar daca se crede ca bateria este "moarta", deoarece nu poate alimenta un dispozitiv electronic. Iar acel curent poate provoca leziuni devastatoare - chiar decesul - in cateva ore. Mergi imediat cu copilul la urgente imediat daca banuiesti ca a inghitit o baterie!
Alimente
Alimentele reprezinta unul dintre cele mai mari pericole de sufocare pentru copiii cu varsta sub cinci ani, in special pentru cei sub trei ani. Cand sunt alimentele potential periculoase? Exista mai multe motive de ingrijorare atunci cand vine vorba de alimente si copii:
- Bucati mari care se pot bloca in gat (de exemplu, hot dog, morcovi, struguri, bomboane tari)
- Alimente moi sau asemanatoare gelatinei care pot forma un sigiliu in esofag sau in caile respiratorii (de exemplu, bezele, guma de mestecat). Desi nu reprezinta un aliment, baloanele din latex intra in aceeasi categorie si trebuie tinute intotdeauna departe de sugari si copii mici.
- Alimente organice (de exemplu, popcorn sau boabe de porumb, arahide, seminte) care intra pe un canal gresit. Daca aceste alimente ajung in plamani si copilul nu este capabil sa le expectoreze, ele pot absorbi apa si se pot umfla in timp, ducand la o obstructie completa a cailor respiratorii. In plus, bacteriile se pot acumula, provocand pneumonie sau o alta problema grava.
Copiilor mai mici de 5 ani nu trebuie sa li se dea niciodata bomboane tari sau guma de mestecat, in special gume de mestecat. Intr-un esofag de marimea unui copil, chiar si o bomboana tare sau o guma de mestecat aparent mica se poate bloca.
De asemenea, incepe sa incurajezi comportamentele alimentare sanatoase la copii de la o varsta frageda:
- Mancati intotdeauna la masa;
- Nu alergati, nu va plimbati si nu va jucati cu mancarea in gura;
- Mestecati bine mancarea inainte de a o inghiti;
- Nu va implicati in comportamente cu risc ridicat care ar putea duce la sufocare - cum ar fi aruncarea strugurilor sau a nucilor in aer si prinderea lor in gura, sau incercarea de a vedea cate bezele pot baga in gura dintr-o data.
Capsule de detergent pentru rufe sau pentru masina de spalat vase
Prezentate ca o modalitate mai convenabila de a curata hainele sau vasele, capsulele cu detergent lichid au aparut pe piata in 2012. Dar acest produs popular s-a dovedit de atunci a fi o amenintare serioasa pentru copiii mici.
Potrivit Asociatiei americane a centrelor de control al otravirilor, mii de copii cu varsta sub 5 ani inghit neintentionat capsule de detergent sau isi expun pielea sau ochii la continutul acestora. Viu colorate, moi si usor de introdus in gura, capsulele de detergent pot parea jucarii sau alimente pentru bebelusi si copii mici. Sunt usor de prins de manutele mici si pot incapea in gura unui copil. Dar in interiorul ambalajului dragut se afla substante chimice dure, iar capsulele tind sa fie foarte concentrate in comparatie cu detergentii traditionali lichizi sau sub forma de pudra. Asta inseamna ca pot face mult mai mult rau!
Copiii care introduc in gura capsule de detergent lichid pot suferi unele consecinte grave, inclusiv stop cardiac, lichid in plamani (edem pulmonar), convulsii si coma. Daca o capsula se sparge, detergentul poate ajunge si in ochiul unui copil, provocand zgarieturi pe cornee sau arsuri oculare (arsuri la nivelul sclerinei, conjunctivei, corneei si pleoapelor). De asemenea, capsula se poate bloca si poate provoca sufocarea copilului.
Daca ai astfel de capsule in casa, asigura-te ca le pastrezi intr-un recipient bine inchis si plasat pe un raft inalt, inaccesibil sau intr-un dulap incuiat, astfel incat copilul sa nu poata ajunge la el.
Dar cel mai sigur este sa eviti pur si simplu sa cumperi capsule de detergent de rufe sau de vase daca ai copii sub 6 ani. Mergi imediat la spital daca vezi ca micutul tau baga o capsula de detergent in gura, daca ii intra detergent in ochi sau pe piele sau daca observi aceste simptome de posibila expunere la o doza de detergent:
- Varsaturi excesive, respiratie suieratoare sau gafaiala;
- Copilul devine foarte somnoros;
- Dificultati de respiratie;
- Arsuri vizibile pe piele sau pe ochi.
Este esential sa monitorizam copiii dupa orice episod de sufocare sau inecare care pare semnificativ. Situatia s-ar putea ameliora pe masura ce reflexele cailor respiratorii se diminueaza. Dar pe masura ce trece timpul - chiar si la sapte pana la 10 zile dupa eveniment - copilul poate incepe sa dezvolte complicatii din cauza existentei unui obiect strain in plamani.
- Surse articol: antena3.ro, monitorulbt.ro, rush.edu
- Sursa foto: Freepik