Caz cutremurator in Londra! O femeie si-a ucis cu sange rece copilasii de 2 si 5 ani inecandu-i in cada. Apoi i-a imbracat in pijamale, i-a pus in pat si i-a spus tatalui ca dorm.
Kara Alexander, o femeie de 47 de ani din Dagenham, estul Londrei, a fost condamnata pentru uciderea fiilor sai, Elijah Thomas (2 ani) si Marley Thomas (5 ani). Femeia nu si-a recunoscut fapta, ci a sustinut ca cei mici s-au inecat accidental in cada, in timp ce ea dormea. Insa medicii legisti au descoperit ca moartea copiilor a fost cauzata fie prin inec, fie prin sufocare. Mai mult decat atat, anchetatorii au demonstrat ca baietii nu s-ar fi putut ineca singuri, iar singura explicatie logica a fost ca mama lor a fost cea care le-a curmat viata, potrivit Mirror.
Cel care a descoperit ce s-a intamplat a fost tatal micutilor, care nu locuia cu acestia. Barbatul trebuia sa ii ia pe baieti la el weekend-ul acela, insa fosta lui sotie nu ii raspundea la telefon. Ingrijorat, el a mers direct acasa la ei, iar cand a ajuns, femeia i-a spus ca cei mici dorm. Cand a urcat la etaj, i-a gasit pe cei doi baieti unul langa altul, fara viata, in pat, imbracati in pijamale.
Autoritatile chemate la fata locului nu au mai putut face nimic, copiii fiind decedati de mai multe ore. Mama celor doi baieti va primi sentinta finala pe 11 aprilie.
- Surse: mirror.co.uk
- Foto: Pixabay