Proiectul legislativ care le ofera parintilor cu copii de pana la 8 ani posibilitatea de a lucra 4 zile pe luna de acasa, a trecut de Senat!
Senatul a adoptat, marti, propunerea legislativa de modificare a Codului muncii, prin care parintii care au copii de pana la 8 ani pot lucra patru zile pe luna de acasa!
„La cerere, salariatii care au in intretinere copii in varsta de pana la opt ani beneficiaza de patru zile pe luna de munca la domiciliu sau un regim de telemunca in conditiile Legii 81/2018 privind reglementarea activitatii de telemunca, cu exceptia situatiilor in care natura sau felul muncii nu permite desfasurarea activitatii in astfel de conditii”, prevede propunerea legislativa initiata de presedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu.
Stire initiala:
Un nou proiect de lege aflat in dezbatere in Parlament vine in prijinul parintilor romani. Daca legea va fi adoptata, o anumita categorie de parinti ar putea lucra de acasa 4 zile pe luna. Proiectul a fost depus de catre parlamentarii de la PNL si ii vizeaza pe parintii care au copii cu varsta sub 8 ani.
Daca se va adopta, legea ar urma sa fie valabila si pentru angajatii de la stat, si pentru cei sin sistemul privat. Acestia ar urma sa isi poata organiza lucrul in functie de nevoile familiei, daca au copii cu varsta mai mica de 8 ani.
„Se aplica parintilor salariati, la stat sau la privat, care au copii cu varsta de pana la opt ani. Acestia vor beneficia de patru zile pe luna, pentru a putea lucra de acasa, fie o zi pe saptamana, fie patru zile consecutiv. In aceasta formula, fiecare parinte va decide cum este mai bine sa-si organizeze timpul”, a transmis Alina Gorghiu, presedinte interimar Senat.
Proiectul de lege are la baza o directiva a Uniunii Europene din 2019, care vizeaza gasirea unui echilibru intre viata de familie si cea profesionala. Daca proiectul va fi adoptat, parintii cu copii mici ar avea libertatea de a-si alege zilele in care lucreaza de acasa. Ar putea fi cate o zi pe saptamana, sau patru zile consecutiv, pe luna.
Munca de acasa, in domeniile in care este posibila, s-a dovedit a fi o solutie practica in timpul pandemiei. In perioada de lockdown, multi angajatori le-au permis angajatilor sa isi desfasoare activitatea de acasa, pentru a limita riscul imbolnavirii. Trendul s-a mentinut in unele domenii si dupa incetarea starii de urgenta, iar multi angajati si-au exprimat dorinta de a continua sa isi desfasoare activitatea de la domiciliu.
FOTO: Freepik