Pericolul nestiut din scaunele si carucioarele pentru bebelusi

/ / Modificat: 2021-09-28
Pericolul nestiut din scaunele si carucioarele pentru bebelusi

Stii deja ca legea te obliga sa ai un scauns special pentru copii in masina, pentru siguranta lui in trafic si in caz de accidente. Totusi, cand copilul este foarte mic este esential sa acorzi o atentie mare pozitiei micutului in scaunul lui.

Masuri de siguranta pentru copii in scaunul auto

Copilul trebuie sa se afle in scaunul lui in timp ce mergeti cu masina nu doar pentru ca risti amenda daca incalci regula, ci si pentru ca il pui in pericol. Atentie, insa, pentru ca nici statul timp indelungat in scaun sau dormitul nu sunt indicate.

Asigura-te ca micutul are o pozitie corecta in scaun

Desi ar putea fi tentant sa iei un scaun auto pentru copil care sa va foloseasca un timp cat mai indelungat, alege unul cu dimensiunea potrivita pentru copilul tau. Umerii micutului trebuie sa fie in permanenta in contact cu scaunul, pentru a evita ca el sa se aplece in fata.

Nu lasa copilul in scaun mai mult de 90 de minute

Rolul scaunului auto este unul singur: sa ofere micutului siguranta in timpul calatoriei cu masina. El nu este nici pat, nici scaun in care sa poata manca. Daca ai de parcurs un drum lung, cel mai indicat este sa faci un popas la fiecare 90 de minute, pentru a va dezmorti cu totii. Daca micutul trebuie sa manance, cel mai bine este sa trageti pe dreapta pentru a-l hrani, in loc sa ii dati sa manance in mers.

Supravegheaza-l permanent pe cel mic

Faptul ca esti pe aceeasi bancheta cu copilul aflat in scaun nu este suficient. Evita sa te pierzi cu ochii in telefon sau sa privesti doar pe fereastra, daca vrei sa te asiguri ca bebelusul este in siguranta. O pozitie incorecta, fie ca micutul doarme, fie ca este treaz, este esentiala pentru siguranta lui.

In cazul scaunelor pentru bebelusi tip scoica, in care obisnuiesti sa il transporti pe cel mic sau sa il lasi atunci cand ai alte treburi de facut, sunt valabile aceleasi reguli privind pozitia si durata de sedere. Daca trebuie sa iti iei, totusi, ochii de la cel mic, ar fi bine sa il lasi intins pe o suprafata plana si sigura, la nivelul solului, pentru a nu exista riscul de cazaturi.

Nu uita ca scaunele auto au indicatii clare de montare in masina, care nu ar trebui incalcate sau ocolite, pentru siguranta copilului tau.

Indiferent ca vorbim despre scaunele auto sau despre cele de transport, trebuie sa te asiguri ca bebelusul sta confortabil si corect; daca este nevoie, poti folosi dispozitive adaptoare autorizate care ii vor asigura copilului alinierea capului cu coloana.

Pericolul din scaunele auto

Riscul major atunci cand un scaun auto sau unul de transport nu sunt folosite corect este sa apara asfixia posturala. Mai ales ca aceasta poate avea efecte fatale, este important sa iei toate masurile de siguranta de mai sus si sa previi orice posibil accident.

Ce este asfixia posturala

Asfixia posturala nu poate sa apara doar cand copilul sta in scaunul auto, ci si in carucior, daca micutul nu are o pozitie corecta. Evita ca bebelusul sa stea prea mult intr-o pozitie in care coloana sa are forma literi C. Mai ales nou nascutii nu au o musculatura bine tonifiata si nu stiu sa isi schimbe pozitia astfel incat sa stea cat mai confortabil.

Asfixia posturala se produce prin colaps al cailor respiratorii, ca urmare a unei flexari inadecvate si indelungate  a gatului. Acest lucru se intampla in scaunele in care coloana ia forma de "C", trunchiul si capul fiind inclinate in fata, exercitandu-se, astfel, o presiune mare asupra aparatlui respirator. Cand copilul nu poate respira corect prea mult timp, nivelul de oxigen din sange scade, ceea ce poate duce chiar la deces.

Riscul de asfixie posturala este mult mai mare in primele trei luni de viata si scade pe masura ce micutii isi tonifiaza musculatura si isi pot schimba singuri pozitia in scaun.

FOTO: Pxhere.com

Taguri Scaun auto Carucior

Articole recomandate

Citeste si despre