Multi dintre tinerii din Romania ajung sa nu isi mai doreasca sa ramana in tara, pentru ca primesc din jur informatii contradictorii sau descurajante. La a II -a editie a conferintelor “De ce raman in Romania?” ei au sansa de a cunoaste direct personalitati cu povesti de succes din diverse domenii. In seara zilei de 25 octombrie, de la 18:00, la Biblioteca Nationala a Romaniei acesti invitati vor impartasi cu inima deschisa povestile lor de viata, vor raspunde intrebarilor primite de la tineri si vor incerca sa aduca perspective noi celor care isi cauta acum drumul in viata.
Intrebarea “De ce raman in Romania? este prezenta in mintea tuturor, dar pentru tinerii aflati la inceput de drum este determinanta pentru alegerile in viata. La lansarea conferintelor “De ce raman in Romania?” peste 100 de elevi si studenti au pus ore intregi intrebari speakerilor invitati si au plecat inspirati acasa, cu raspunsuri valoroase.
Invitatii de la noua editie au cariere de succes in cele mai variate domenii profesionale:
- Andreea Banesaru, tanara pilot acrobat din echipa Soimii Romaniei - Hawks Of Romania;
- Liana Stanciu, cunoscuta realizatoare radio si TV;
- Adrian Cioroianu, Directorul Bibliotecii Nationale a Romaniei, diplomat si personalitate a culturii romanesti;
- Gabriel Coveseanu, Directorul Teatrului Ion Creanga, realizator TV, actor;
- Leonard Ursache, Antreprenor si Formator pentru management aplicat si marketing pentru IMM-uri, initiatorul proiectului.
Asteptam elevii si studentii din Bucuresti sa ni se alature, intr-o seara plina de inspiratie si raspunsuri. Speakerii vor impartasi povestile lor de succes si vor discuta despre Romania, dintr-o perspectiva autentica.
Tinerii elevi si studenti au posibilitatea de a descarca GRATUIT biletul la Conferinta “De ce raman in Romania?” accesand formularul de aici: https://s9.ro/1vyy.
Un proiect MindHeart Projects, realizat in parteneriat cu Consiliul National al Elevilor, Consiliul Municipal al Elevilor Bucuresti.