Programul Masa calda in scoli va fi extins la 300 de unitati de invatamant din tara. Ministerul Educatiei a venit cu aceasta propunere privind aprobarea programului pilot. In prezent, de acest program beneficiaza 150 de scoli. Pretul meniului ar putea creste de la 10 la 15 lei.
In total, un miliard de euro ar urma sa fie investiti in acest program propus de Ministerul Educației, “Masă sănătoasă în școli”, program ce ar urma să se desfășoare în perioada 2022-2027
“Urgenţa adoptării rezultă și din faptul că, pe de-o parte, programul trebuie să fie implementat începând cu data de 1 septembrie 2022, dată de referință pentru începerea noului an școlar 2022-2023, dată până la care unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale trebuie să finalizeze procedurile de achiziție publică a suportului alimentar și să încheie contractele de prestări servicii, astfel încât un număr însemnat de preşcolari şi elevi vulnerabili, aflați în situaţie de abandon şcolar, să nu fie descurajaţi de un cadru legal neadaptat nevoilor reale ale acestora.
În proiect este specificat faptul că “abandonul școlar și părăsirea timpurie a școlii sunt determinate de probleme cronice de la nivelul sistemului național de învățământ, cumulate cu probleme economice și sociale, accentuate de pandemia Covid-19, pentru a limita efectele negative asupra procesului educativ și pentru a susține participarea şcolară, pentru a stimula motivarea pentru învăţare, precum și pentru a sprijini preșcolarii și elevii din medii defavorizate”.