Raed Arafat, seful DSU, vrea introducerea cursurilor de prim ajutor in scoli, mai ales dupa cazul grav in care o fata de 14 ani a murit dupa ce s-a inecat cu un jeleu la scoala.
Seful DSU spune ca sunt foarte importante aceste cursuri, pentru ca aceasta masura va ajuta ca populatia sa fie mai bine pregatita in situatii de urgenta.
”Pregătirea în primul ajutor şi nu numai în diferite situaţii de urgenţă, cum să se comporte copilul, sunt foarte importante. Trebuie văzut cum se implementează un astfel de proiect. Noi, cu pompierii şi voluntarii ţinem multe cursuri în şcoli, pentru oamenii simpli”, a afirmat secretarul de stat, la Prima News.
”Sunt multe întrebări la care să găsim soluţii pentru a face o lege implementabilă. O să vedeţi unul dintre paşii mari pe care îi facem la nivel DSU cu entităţi private, pe 11 mai. Am întârziat-o din cauza COVID”, a mai precizat Arafat. El spune că evenimentul de luna aceasta este ”unul dintre cele mai mari proiecte care să împuternicească omul de rând să dea primul ajutor”.