Sabrina Voinea se retrage din gimnastica, dupa finala de la sol la JO 2024. Mama ei a facut anuntul

/ / Modificat: 2024-08-06
Sabrina Voinea se retrage din gimnastica, dupa finala de la sol la JO 2024. Mama ei a facut anuntul

 

Romania a fost reprezentata la gimnastica, la Jocurile Olimpice de la Paris, pentru prima data dupa 12 ani. Luni, 5 august, Sabrina Voinea si Ana Barbosu au evoluat in finala de la sol, iar in urma rezultatelor, una dintre gimnaste a luat o decizie radicala. 

Luni a fost o zi cu mari emotii la Paris, pentru ca Romania avea sanse la cel putin o medalie olimpica la gimnastica. Ana Barbosu a iesit pe locul 3 in finala de la sol, insa in urma contestatiei depuse de americance, a pierdut medalia de bronz. Colega ei, Sabrina Voinea, a terminat pe locul 5 si a depus si ea contestatie, insa arbitrii nu i-au aprobat-o. 

In urma rezultatului, mama ei, care ii este si antrenoare, a anuntat ca gimnasta in varsta de 17 ani se retrage din acest sport. Camelia Voinea a publicat un mesaj pe retelele de socializare, prin care a facut anuntul. 

”Sabrina nu a iesit din covor la nicio linie acrobatica, sunt toate aici, merita medalie! Noi astazi aici am intrerupt gimnastica, pentru drepturile noastre nu se zbate nimeni! Va iubim infinit pe toti cei care ne-ati sustinut. Atat am putut suporta”, a transmis antrenoarea. 

”N-am primit nota care trebuie”

”Da, am facut contestatie si mi-a ramas aceeasi nota. Americanca a facut contestatie si i-a schimbat nota. A scos-o pe locul 3, dar eu am avut un exercitiu mult mai bun decat ea. Exercitiul a fost mult mai bun decat la Europene, decat la Mondialele de anul trecut. Am tras cat am putut de mine si iata ca s-a vazut cat de bun a fost exercitiul asta. Noi am incercat sa ridicam Romania cat am putut de mult.

Nu stiu ce a fost la sol. Au fost foarte multe schimbari de note. Eu mi-am facut solul bun, n-am primit nota care trebuie. Americanca a avut aterizarile foarte joase, a avut nota mai mica decat mine si Ana. Eu cu Ana eram la egalitate pe locul 3. Nu stim ce s-a intamplat, s-a intamplat o chestie foarte ciudata. Ne simtim dezavantajate, da. O sa intru cu capul sus, o sa merg inainte si o sa trag de mine din ce in ce mai mult ca sa aduc Romania acolo sus, unde a fost acum cativa ani.

Le spun romanilor ca ii imbratisez cu mare drag, ii pup, ii iubesc. Imi pare rau ca s-a intamplat asta. Stiti si voi, eram pe locul 3, dar faptul e consumat acum”, a spus Sabrina Voinea dupa proba, cu ochii in lacrimi. 

 

 

Taguri Gimnastica Jocuri olimpice

Articole recomandate

Citeste si despre