Sotia lui Calin Georgescu despre nasterea prin cezariana: „Noi am vazut diferenta dintre copiii nascuti prin cezariana si copiii nascuti natural”

/ / Modificat: 2024-11-27
Sotia lui Calin Georgescu despre nasterea prin cezariana: „Noi am vazut diferenta dintre copiii nascuti prin cezariana si copiii nascuti natural”

Cristela Georgescu, sotia lui Calin Georgescu, a vorbit despre experienta sa legata de nasterea prin cezariana, dupa ce sotul ei a declarat, intr-un interviu mai vechi, ca este de parere ca femeile care fac aceasta procedura sunt „bolnave”.

Zilele trecute, au iesit la iveala afirmatii pe care Calin Georgescu, aflat pe primul loc in turul 1 al alegerilor prezidentiale, le-a facut cu privire la femeile care nasc prin cezariana. Acesta spunea ca este de parere ca nasterile prin cezariana sunt o „tragedie” deoarece „se rupe firul divin”, subliniind ca mama si copilul sunt ambii afectati de manipulare in aceste procese.

„Noi nu mai suntem capabili sa punem intrebari pentru ca in momentul in care s-a nascut copilul, a intrat direct in structura manipularii. Imediat, pe loc, de cand este nascut. De fapt, dinainte de nastere pentru ca este manipulata mama.

Daca viitoarea mama este manipulata de genul in care nu poti sa nasti decat prin cezariana, cum nasc astazi in Romania peste 90%, este o tragedie. Stiti de ce? Pentru ca se rupe firul divin. Mai mult, tu consideri si accepti ca peste 90% sunt bolnave”, a afirmat Calin Georgescu, in cadrul unui interviu acordat in luna mai 2024.

Cristela Georgescu: Eu am trecut prin doua cezariene (...) Noi am vazut diferenta dintre copiii nascuti prin cezariana si copiii nascuti natural

Marti seara, intr-un video live alaturi de sotul ei, Cristela Georgescu a explicat ca cei doi baieti ai lor au venit pe lume prin cezariana si ca au vazut „diferenta” dintre copiii nascuti prin cezariana si copiii nascuti natural.

Pentru ca in spatiul public s-a vehiculat inclusiv ca Georgescu ar interzice cezariana daca ar fi la putere, Cristela Georgescu a spus ca nici vorba de asa ceva:

„El m-a vazut. Eu am trecut prin doua cezariene. Cum ar putea sa interzica cezariana? Aceste lucruri sunt scoase din context. Cand el a spus ca se rupe firul divin, cititi va rugam cartea medicului Michel Odent care se numeste «Cezariana» si veti intelege.

Noi am vazut diferenta dintre copiii nascuti prin cezariana si copiii nascuti cu blandete, natural, firesc. Nu vorbim de cazurile strict necesare de cezariana. Si atunci ne-am dorit foarte mult… Cum am putea sa impunem restrictii cand copiilor nostri nu le-am spus nimic obligatoriu?”, a afirmat sotia lui Calin Georgescu.

  • Foto: captura video

Taguri Cezariana Diferenta Copii

Articole recomandate

Citeste si despre