Familia Luizei, tanara care a disparut in luna aprilie de acasa si despre care Gheorghe Dinca a marturisit ca a omorat-o, are o noua speranta. In ultimele zile pe telefonul tinerei a fost raportata activitate pe reteaua de socializare WhatsApp.
Anchetatorii au facut cautari intense, insa pana acum nu au gasit telefonul mobil al fetei si nici ramasite ale cadavrului.
Pe 15 august, o colega de clasa a Luizei a observat ca la ora 1.00 noaptea pe telefonul Luizei a fost activitate. Aceasta ar fi iesit din cateva grupuri in care era pe WhatsApp. Colega Luizei a reusit sa faca chiar si niste capturi. Colega a și sunat-o pe Luiza și a constatat că telefonul era închis. La scurtă vreme a ieșit din grup.
Familia nu isi pierde speranta
Dupa aceasta intamplare, bunicul Luizei a decalarat ca el crede ca nepoata lui este inca in viata. Mai mult, pe 16 august, de pe contul de WhatsApp al Luizei a fost trimis un nou mesaj.
”Inainte primeam mesaj de la ea cu -Acum pot fi contactată-, în urmă cu o lună acest mesaj a dispărut. Am primit la 02:20 un mesaj de pe telefonul Luizei un mesaj cu -acum pot fi contactată-, am sunat acolo și am impresia că telefonul Luizei e la cineva”, a spus bunicul Luizei.
Cum explica specialistii activitatea pe WhatsApp
Experti citati de Adevărul sustin că fie telefonul a fost găsit și deschis, iar ulterior numărul scos de pe toate grupurile, fie tehnicienii care lucrează la anchetă au cerut operatorului de telefonie mobilă clonarea cartelei SIM.
Pe de altă parte, mai mulți utilizatori ai aplicației de mesagerie scriu, pe forumuri, că numerele scoase din uz au ieșit automat din grupuri, după o perioadă.