STUDIU! Sexul fatului afecteaza raspunsul imunitar la Covid-19 in timpul sarcinii

/ / Modificat: 2021-11-22
STUDIU! Sexul fatului afecteaza raspunsul imunitar la Covid-19 in timpul sarcinii

Potrivit unui studiu nou efectuat, sexul fatului afecteaza raspunsul imunitar la Covid, in timpul sarcinii. Acest lucru este determinat de faptul ca placentele fetusilor de sex masculin produc mai multe molecule proinflamatorii decat cele ale fetusilor de sex feminin, in timp ce femeile care au fetusi de sex masculin produc mai putini anticorpi ca raspuns la infectie, arata un nou studiu.

Persoanele insarcinate raspund in mod diferit la Covid-19 in functie de sexul copilului din pantec, potrivit unui studiu publicat in Science Translational Medicine. Studiul a dovedit ca placentele de sex masculin au produs mai multe gene si proteine proinflamatorii decat cele de sex feminin dupa ce gravida a contractat Covid-19, iar femeile care au nascut baieti au produs mai putini anticorpi in urma infectiei. De asemenea, acestea au transmis mai putini anticorpi protectori fatului.

"Ceea ce este interesant la acest lucru este ca inseamna ca sexul copilului poate dicta modul in care mama raspunde la o infectia virala", a declarat Akiko Iwasaki, virusolog si imunolog la Universitatea Yale, pentru publicatia STAT.

"Stiam ca infectia materna poate avea un impact semnificativ asupra fatului, dar acest lucru inseamna ca exista o comunicare incrucisata intre fat si mama. Este interesant, deoarece adauga un o informatie suplimentara la ceea ce stiam deja”, adauga Akiko Iwasaki.

Inca din primele zile ale declansarii pandemiei COVID-19, medicii si cercetatorii au observat diferente in modul in care sistemele imunitare ale barbatilor si femeilor raspund in fata virusului. In vreme ce barbatii sunt mai predispusi sa contracteze virusul, sa faca forme mai grave si sa moara, femeile sunt mai rezistente.

Acest lucru, potrivit studiului, este cauzat de faptul ca organismul barbatilor creeaza un raspuns imunitar mai lent decat cel al femeilor. In plus, produc mai multe molecule proinflamatorii, ceea ce ii face mai susceptibili la complicatii precum furtunile de citokine.

Cu toate acestea, informatiile privind sarcina si infectia Covid sunt inca putine. Pentru a afla mai multe despre modul in care virusul afecteaza sarcina, cercetatorii de la Spitalul General Massachusetts si Scoala Medicala Harvars au incepur sa faca biobancuri de sange si probe de placenta in aprilie 2020, potrivit STAT. In noul studiu, echipa de cercetare a analizat placentele, sangele matern si sangele cordonal de la 68 de persoane insarcinate, dintre care 38 au contractat Covid-19 in timpul celui de-al treilea trimestru al sarcinii. Toate femeile insarcinate care au participat la studiu erau nevaccinate, deoarece studiul a fost efectuat inainte ca acestea sa fie dezvoltate.

In urma studiului, echipa a descoperit faptul ca, prin comparatie cu placentele provenire de la sarcini neafectate de Covid-19, ca raspuns la infectie, placentele masculine expuse virusului aveau o expresie mai mare a genelor de activare imunitara proinflamatorie, numite gene stimulate de interferon (ISG) si produceau mai multe citokine decat placentele feminine. Aceasta schimbare poate ajuta la protejarea fetusilor de sex masculin impotriva infectiei, dar inflamatia din uter a fost, de asemenea, legata de un risc crescut de a dezvolta boli de neurodezvoltare sau boli metabolice mai tarziu in viata, potrivit unui comunicat de presa al Massachusetts General Hospital.

"Care vor fi efectele in aval pentru copil inca nu stim. Dar cu siguranta va fi important sa urmarim dezvoltarea acestor copii in functie de sex, deoarece observam aceste schimbari cu adevarat profunde in placenta care sugereaza ca mediul intrauterin este brusc modificat chiar si in cazul unei boli materne usoare", Andrea Edlow, medic de medicina materno-fetala la Mass General si profesor asistent la Harvard Medical School potrivit the-scientist.com.

Potrivit studiului, sexul fatului afecteaza si raspunsul imunitar al mfemeii insarcinate. Pacientele infectate cu SARS-CoV-2 au produs mai putini anticorpi atunci cand purtau un fat de sex masculin decat atunci cand purtau un fat de sex feminin, ceea ce inseamna ca au transferat, de asemenea, mai putini anticorpi protectori la copiii de sex masculin. In comunicatul de presa publicat, Andrea Edlow a precizat ca acest lucru ar putea face ca barbatii sa fie mai susceptibili la infectia Covid-19 dupa nastere, dar si ca acest lucru poata explica de ce persoanele insarcinate sunt mai vulnerabile la dezvoltarea unei forme severe a bolii.

Ruth Karron, virusolog si profesor de boli infectioase pediatrice la Johns Hopkins Bloomberg School of Public Health, care nu a fost implicata in studiu, spune pentru STAT ca, chiar daca oamenii de stiinta continua sa desluseasca detaliile legate de modul in care sarcina modeleaza raspunsurile imune atat la infectie, cat si la vaccinare, mesajul predominant trebuie sa fie acela ca vaccinarea este importanta. "Datele sunt interesante, dar cred ca in acest moment nu au implicatii practice in ceea ce priveste introducerea vaccinurilor, in afara de ceea ce stim deja - si anume ca 97% dintre gravidele care au fost spitalizate cu Covid in aceasta tara nu sunt vaccinate.", adauga Ruth Karron.

Sursa foto: pexels.com

Articole recomandate

Citeste si despre