India este una dintre tarile cu cele mai stricte si surprinzatoare prevederi legale din lume.
Aici poti fi tras la raspundere penala pentru gesturi considerate inofensive in alte tari: legarea unui animal pe strada, jocul cu zmeul intr-un mod considerat periculos sau chiar oferirea unui biberon unei mame care nu alapteaza. Tot in India, nu mai putin de 301 infractiuni pot atrage pedeapsa capitala.
Potrivit datelor analizate de organizatia Vidhi Centre for Legal Policy, India are in vigoare 882 de legi federale, dintre care 370 includ prevederi penale.
In total, 7.305 actiuni si omisiuni sunt incriminate, de la cele aparent banale, precum neplimbarea cainelui sau renuntarea la locul de munca fara preaviz, pana la fapte grave precum crima sau agresiunea sexuala.
Cum ajungi sa incalci legea fara sa stii
Exista situatii absurde care pot atrage sanctiuni: legarea unei capre pe o strada publica, repararea unui robinet fara licenta sau refuzul de a oferi numele proprietarului unei cladiri.
Mai sunt incriminate si faptele obscure, precum ignorarea unei somatii scolare pentru copil sau solicitarea unui permis de conducere desi ai interdictie.
In unele cazuri, sanctiunile sunt mici: daca lasi porcii liberi pe drum, poti fi amendat cu 10 rupii.
Daca deranjezi un animal intr-o gradina zoologica, poti lua sase luni de inchisoare si o amenda de 2.000 de rupii. Neplimbarea cainelui poate aduce trei luni de inchisoare si o amenda de 100 de rupii. Iar promovarea biberonului in randul mamelor poate atrage trei ani de inchisoare si o amenda de 5.000 de rupii.
India, tara pedepselor disproportionate
Inchisoarea este cea mai frecventa sanctiune: 73% dintre infractiunile prevazute in legislatia indiana sunt sanctionate cu privare de libertate, de la o zi pana la 20 de ani.
Exista peste 250 de infractiuni ce pedepsesc intarzierile in depunerea unor documente, si alte 124 pentru obstructionarea activitatii functionarilor publici.
Sunt si pedepse extreme: deteriorarea unei conducte de gaze sau faptul ca o santinela doarme in post pot duce la pedeapsa cu moartea. In total, 301 infractiuni din India pot atrage aceasta sanctiune.
Un sistem care sufoca instantele si cetatenii
Chiar daca multe dintre aceste legi sunt rar aplicate, ele creeaza spatii largi pentru abuzuri.
India are in prezent peste 34 de milioane de dosare penale aflate pe rol, dintre care 72% sunt in asteptare de peste un an. Inchisorile sunt supraaglomerate, functionand la 131% din capacitate, iar politia si instantele sunt cronic subdimensionate.
„Legea penala ar trebui sa vizeze doar actele care pun in pericol valorile fundamentale ale societatii: viata, libertatea, siguranta sau proprietatea”, spun autorii raportului Vidhi.
Autoritatile indiene au promis ca vor elimina sanctiunile penale din peste 100 de dispozitii legale, peste cele 180 deja abrogate in 2023. E un pas spre un sistem legal mai echilibrat si mai centrat pe incredere si respect fata de cetateni – si mai putin pe frica si supraincriminare.