Gabriela Firea, ministrul Familiei, face apel la medicii ginecologi pentru incetarea testarii virginitatii la tinerele fete. Firea a explicat ca aceasta practica este o discriminare de gen, dar si o forma de abuz fizic si emotional. Ministrul a spus ca a avut o intalnire pe acest subiect cu mai multi specialisti in domeniu si a explicat ca ONU a cerut inca de acum 10 ani ca practica sa fie oprita.
Gabriela Firea a scris o postare ampla pe Facebook, in care a explicat de ce este gresita testarea virginitatii tinerelor fete si de ce astfel de practici ar trebui sa inceteze. „Stop abuzului fizic si emotional asupra tinerelor! Consider ca testarea virginitatii este o forma de discriminare de gen, iar virginitatea nu este un termen medical sau stiințific, ci un concept social, cultural si religios care reflecta discriminarea de gen a femeilor. Aceasta practica reprezinta un act de violenta impotriva femeilor si o incalcare a drepturilor omului, cum ar fi dreptul de a fi protejat de discriminare pe criterii de sex, dreptul la viata, libertate si siguranta a persoanei, inclusiv integritatea fizica si drepturile copilului.”, a transmis ministrul Familiei.
Campanie impotriva testelor de virginitate
Mai mult, in spatiul public romanesc a pornit o campanie, sub sloganul #DeNetestat. Cei de la Prevenirea si Combaterea Violentei Impotriva Femeilor atrag atentia ca acele consultatii ginecologice menite sa ateste virginitatea tinerelor fete sunt abuzive si traumatizante. A fost lansata si o petitie pentru a elimina din legislatie aceste teste medico-legale, iar OMS condamna vehement acest tip de testare, considerand ca incalca drepturile omului.
Inca exista in Romania adolescente care, fortate de parinti, trebuie sa demonstreze ca nu si-au inceput viata sexuala. Acelasi examen medical este folosit si in cazul unor anchete penale, insa initiatorii campaniei spun ca astfel de teste sunt invechite si nu sunt relevante nici in acest caz.
Initiatorii campaniei #DeNetestat au lansat si o petitie pe care oamenii o pot semna pentru a scoate in afara legii acest tip de testare ginecologica. A aparut si un filmulet al campaniei, in care o tanara adolescenta povesteste ce simte in momentul in care tatal ei o aduce la medicul ginecolog pentru a se asigura ca nu si-a pierdut virginitatea. Fata spune, in testimonial, ca este cel mai dificil examen din viata ei, mai greu chiar si decat admiterea la liceu sau Bacalaureatul. Cei care doresc pot semna petitia online pe: https://campaniamea.declic.ro/petitions/virginitatea-este-denetestat-hai-sa-scoatem-in-afara-legii-testele-de-virginitate
La inceputul anului, Marea Britanie a scos in afara legii acest tip de examen medical, pe care ONU a cerut inca de acum 10 ani guvernelor sa il elimine. In Romania, la nivelul anului 2019, testele de virginitate au reprezentat aproximativ 2% din totalul examinarilor din unitatile medicale aflate in subordinea INML. Au fost facute, la cerere, in jur de 1.000 de astfel de teste. Metoda este una veche de peste 100 de ani si se mai numeste si „examenul cu doua degete”. In prezent, astfel de testari se fac fie pentru ca fac obiectul unei anchete penale, fie la cerere, atunci cand parintii vor sa stie daca fetele si-au pierdut sau nu virginitatea.
FOTO: Facebook