Un cuplu din Brazilia, Danillo și Catarina Prímola, a întâmpinat dificultăți în procesul de numire a fiului lor, după ce autoritățile locale au refuzat să le accepte alegerea din cauza unor posibile efecte negative asupra copilului. Instanța a avertizat că numele dorit ar putea genera „rușine” pe parcursul vieții sale.
Părinții își doreau să-l numească Piyé, inspirându-se dintr-un cântec popular auzit la carnavalul din 2023, pe care l-au descoperit în timpul activităților desfășurate la Școala de Samba Acadêmicos de Venda Nova. Aflând ulterior că numele are legături cu un faraon egiptean, entuziasmul lor a crescut, fiind atrăgător nu doar pentru sonoritate, ci si pentru semnificatia sa culturala.
Din pacate, Curtea de Justiție din Minas Gerais a manifestat îngrijorări legate de posibilele agresiuni la care ar putea fi supus copilul din cauza acestui nume.
Aceasta ar putea fi pronunțat similar cu un termen din portugheză care se referă la un pas de dans de balet, ceea ce a dus la confuzie și la temeri legate de eventuale acte de hărțuire la școală. Deși numele este scris „Piyé”, pronunția corectă în portugheză este „Piié”, iar instanța a decis să nu permită înregistrarea sa.
Noul născut a venit pe lume pe 31 august 2024, dar alegerea numelui a generat o serie de întârzieri administrative, inclusiv amânarea vaccinării necesare și a testului de screening standard care se efectuează în primele zile de viață pentru a detecta afecțiuni rare sau grave.
Tatăl, Danillo Prímola, a exprimat dezamăgirea față de situație, afirmând:
„Hărțuirea nu poate fi combătută prin interzicere sau opresiune, ci prin educație și conștientizarea ignoranței din societate”.
El a adăugat că alegerea numelui era deja stabilită, fiind un simbol al legăturii cu istoria și moștenirea culturală, având în vedere povestea regală a faraonului, un mare lider de culoare.
Această bătălie legală a evidențiat provocările cu care se confruntă părinții în procesul de a da un nume copilului lor, subliniind importanța educației și acceptării diversității în societate.