Un roman care a fost soferul lui Trump nu si-a mai putut vedea fetita grav bolnava de un an si jumatate

/ / Modificat: 2020-02-19
Un roman care a fost soferul lui Trump nu si-a mai putut vedea fetita grav bolnava de un an si jumatate

Un roman care a fost soferul presedintelui Donald Trump este retinut de 19 luni de U.S. Immigration and Customs Enforcement (ICE), dupa ce a primit o decizie pentru deportare. 

Acesta nu si-a vazut familia din iulie 2018. Barbatul a fost acuzat in Romania de frauda in sistemul de asigurari.

Romanul si familia lui au ajuns in America dupa ce au castigat Loteria Vizelor. Si-au cumparat o locuinta Palm Beach in valoare de 60.000 de dolari, iar Zoltan Tamas a avut mai multe joburi, printre care si sofer al familiei lui Donald Trump.

Fetita este grav bolnava si are zilele numarate

Barbatul a fost programat pentru deportare in aprilie 2019, dar avocatul sau a reusit sa obtina o amanare. Chiar si asa, romanul a ramas in custodia Agentiei vamale timp de 19 luni.

Sotia acestuia, Alina Rogozan, a povestit pentru Palm Beach Report, citata de Daily Mail, ca nu si-a mai vazut sotul din clipa in care a fost arestat.

El nu a putut fi prezent nici la aniversarea de 12 ani a fiului lor si nici la cea de 8 ani a fiicei, grav bolnava.

Micuta s-a nascut cu o malformatie la inima, iar medicii au anuntat-o pe mama ca zilele ei sunt numarate. Femeia se teme ca fetita se va stinge fara ca tatal ei sa fie alaturi de ea.  

Avocatul romanului spune ca acesta a fost sunat de ICE pentru un interogatoriu, dar a fost retinut si nu l-a mai lasat niciodata sa isi vada familia. 

Sursa: dailymail.co.uk

Taguri Sofer

Articole recomandate

Citeste si despre