O familie de romani a avut parte de o vacanta de cosmar in Insula Rhodos din Grecia! Acestia au rezervat o camera la un hotel printr-o agentie de turism cunoscuta, insa cand au ajuns la fata locului au ramas socati de conditii.
Detaliile experientei au fost impartasite de un membru al familiei, pe un grup de Facebook, alaturi de mai multe fotografii in care se pot observa musuroaie de furnici plimbandu-se printre mancare, mizerie, electrocasnice ruginite si insalubre, precum si panze de paianjen.
„In perioada 6-13 august am fost in Rhodos, printr-o agentie foarte cunoscuta. Voi atasa conditiile hotelului la care am fost cazati. Ne asumam vina ca nu am verificat inainte hotelul, (am fost pentru prima data prin agentie) dar nu ne-am gandit nici macar o secunda sa punem la indoiala calitatea serviciilor pe care agentia avea sa ni le ofere. Imaginile vorbesc de la sine.
As dori sa fac o reclamatie hotelului, dar nu stiu care este instanta din Grecia careia sa ma adresez (un fel de ANPC al Greciei, poate). De cand am ajuns si pana in prezent, am cerut sprijin din partea agentiei, dar acestia ne-au lasat in «seen». In momentul de fata nu sper la vreun ban inapoi, dar mi-as dori sa vad inchis hotelul si sa nu mai treaca nimeni prin asta”, a scris autoarea postarii.
Foto: colaj Adevarul
Hotelul are note extrem de mici pe Booking si Tripadvisor
Familia a recunoscut ca nu au verificat hotelul inainte sa ajunga, pentru ca nu s-au indoit nicio clipa de calitatea serviciilor oferite de agentie. Hotelul avea note extrem de mici pe Tripadvisor si Booking:
„Oricum, hotelul are niste note ingrozitoare: pe Booking 7.2 - dar pentru anii 2023 si 2024 recenziile sunt toate proaste, se pare ca isi pastreaza aceasta nota datorita recenziilor vechi, iar pe TripAdvisor - 3,5. Plus ca e 600 de euro un sejur pentru o camera, doua persoane, cazare si avion - toate acestea nu v-au dat de gandit?”.
Imagine cu hotelul din Rhodos | Foto: Booking.com
Intrebata in comentarii de ce au ales totusi sa ramana in hotelul respectiv in ciuda conditiilor, aceasta a explicat ca au fost nevoiti fiindca nu avea unde sa plece in alta parte, fiindca era aglomerat.
„Ideea este ca noi aveam achitate deja anumite servicii pe insula: un scooter, o excursie pe Insula Symi, rezervari la cateva beach bar-uri. Ne-am fi dat peste cap tot itinerarul. Singurul lucru pe care l-am fi putut rezolva era o alta camera si o atentie "sporita" la curatenie. Dar era o singura femeie la curatenie, la 56 de camere. Din pacate, toate erau asa. Pe parcursul sederii ne-am intersectat si cu alti turisti romani, care au confirmat ca situatia e la fel in tot hotelul. Au luat legatura cu agentiile care le-au vandut vacanta si nu au rezolvat nimic. In plus, in perioada in care am fost noi plecati (in varf de sezon - n.red.), insula era extrem de aglomerata. De aceea nu am plecat, nu prea aveam unde”, a marturisit femeia.
- Surse: adevarul.ro
- Foto: Facebook, Adevarul