Patriarhia Romana a starnit un val de reactii negative dupa ce a anuntat ca la botezul copiilor vor fi necesare adeverinte medicale prin care sa se dovedeasca ca bebelusii sunt sanatosi.
Aceasta initiativa nu a fost primita cu entuziasm de medici, care au criticat dur aceasta decizie. Astfel, Patriarhia Romana a revenit cu explicatii si a precizat ca nu vor putea sa oblige medicii sa elibereze aceste adeverinte.
Introducerea acestor adeverinte a venit ca urmare a faptului ca in anul 2021 un bebelus a murit in Suceava dupa ce a fost botezat in biserica. Dupa aceasta tragedie, preotilor li s-a recomandat sa se informeze foarte clar in ceea ce priveste starea de sanatate a bebelusilor pe care urmeaza sa ii crestineze.
”Nu exista (nici nu ar putea exista) o asemenea obligatie pentru medici. Bunul-simt, grija si responsabilitatea preotilor, parintilor si nasilor, cei care participa concret la evenimentul crucial al botezarii unui copil, constituie singurul subiect real pe aceasta tema. Pornind insa de la tragedia mortii unui bebelus, survenita dupa un botez oficiat la sfarsitul lunii ianuarie 2021 intr-o biserica din Suceava.
Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane s-a pronuntat in sedinta sa de lucru din februarie 2021 dupa cum urmeaza: inainte de savarsirea Sfintei Taine a Botezului, preotul are obligatia de se intalni cu parintii si nasii copilului, intalnire in cadrul careia acestia, dupa consultarea anterioara cu medicul pediatru, sa prezinte in mod onest preotului starea reala de sanatate a copilului si dorinta ca el sa fie botezat", a transmis Biroul de presa al Patriarhiei Romane.