Cristina Joia este unul dintre designerii de la "Visuri la cheie" care pun umarul la implinirea dorintelor pentru cei care nu au avut norocul de a avea o casa asa cum si-o doresc. Alaturi de colegii ei, Cristina isi pune talentul, priceperea si sufletul pe masa pentru fiecare caz. Efervescenta si determinata, mereu zambitoare si calda, Cristina se incarca cu energie si frumos de fiecare data cand reuseste sa aduca bucurie pe fata celor pentru care se lupta; putini stiu, insa, ca trecutul sau ascunde o lupta care a lasat urme adanci in sufletul sau. Lupta de a deveni mama!
Pe Cristina Joia publicul din Romania o stie din povestile de la "Visuri la cheie". Mereu se "lupta" pentru proiectele sale, mereu se gandeste cum sa le faca viata mai frumoasa celor care au nevoie de ajutorul ei si al colegilor sai. Nu vorbeste despre ea, pentru ca totul este despre ei. Cazul unei femei care si-a riscat propria viata pentru a putea avea un copil a impresionat-o si a facut-o sa isi deschida sufletul si sa isi aminteasca de propria lupta pentru a deveni mama.
"Stiu cum e durerea de a nu avea un copil"
Mariana Vulpe, din Pitesti, a cerut ajutorul echipei "Visuri la cheie" pentru a renova apartamentul modest si saracacios in care locuieste cu sotul sau si cu micuta Sofia, raza lor de lumina si ratiunea ei de a trai si de a se lupta pentru viata. Mariana a nascut-o pe Sofia aproape cu pretul vietii, pentru ca sarcina ii punea existenta in pericol. Suferind de o boala cardiaca grava, operata de doua ori pe cord, nu s-a temut sa isi asume riscul de a incerca sa aduca pe lume un copil. Nu i-a pasat nici de faptul ca unii membri ai familiei s-au opus si a adus-o pe lume pe micuta Sofia, care le-a umplut casa si viata de bucurie.
Foto: Instagram / Cristina Joia
Povestea i-a impresionat si pe cei din echipa "Visuri la cheie" si mai ales pe Cristina Joia, care stie ce inseamna sa iti doresti un copil cu orice pret, dar si durerea pe care o porti in suflet simtindu-te incompleta ca femeie:
Mi-am adus aminte de o perioada din viata mea in care nu conta nimic altceva, decat sa am un copil. Si stiu cum e sentimentul ca trebuie sa porti durerea asta de a nu avea un copil. Nu te simti implinit, nu esti complet. Iesi pe strada si nu te poti feri de rasetele copiilor, ii vezi peste tot. Ajungi sa vezi copii peste tot! Si tu esti in scaun cu rotile, iar restul parca alearga la maraton. Si porti durerea asta de dimineata pana seara, inca o zi, inca o zi. Si atunci, in momentul in care doctorul iti spune ca risti sa patesti ceva, tu nu auzi decat ca exista o posibilitate de a avea un copil.
Lupta Cristinei Joia pentru a deveni mama
Cristina Joia este mama lui Andrei, un baietel minunat pe care l-a infiat impreuna cu sotul ei, dupa ce toate incercarile de a concepe un copil au esuat. "M-am indragostit, ne-am casatorit si cand am incercat corpul meu a zis pardon! Au urmat cativa ani in care am tot asteptat, sperat, dorit. A fost o perioada bulversanta pentru mine: treceam din clinica in clinica, in Ungaria, Austria, Romania, devenisem un soi de cobai pentru teste medicale. La un moment dat ne-am oprit si am zis ca nu aveam, nici eu, nici sotul meu, ego-ul de a avea un copil nascut de mine. Andrei este mai bine decat daca il faceam eu, jur!", declara Cristina Joia intr-un interviu pentru Life.ro.
Dupa ce se luptase cu propriul corp pentru a deveni mama, Cristina, impreuna cu sotul ei, Bogdan Boja, au inceput lupta cu birocratia si cu propria rabdare pentru a putea adopta un copil. Li s-a spus chiar ca ar fi mai bine sa isi ia un animal de companie, culmea, chiar de catre cei de la Directia de specialitate din Bucuresti. Au facut cursul de parinte adoptator, au fost verificati, au primit atestatul care le confirma posibilitatea de a infia un copil. Iar apoi au asteptat ca sistemul sa le gaseasca un copil, pentru ca aceasta este procedura. "Tu nu ai voie sa cauti copil, sistemul gaseste familii pentru cel mic, nu invers. Iar asteptarea asta este crunta", a povestit designerul.
"Parinte devii cu fiecare zi de dragoste impartasita cu copilul tau"
Cristina Joia si Bogdan Boja u aplicat pentru adoptie inclusiv la Botosani, pentru ca sansele lor sa creasca, intrucat la Bucuresti procedura poate dura ani intregi. Dupa un an si jumatate de curse Bucuresti - Botosani, de cate ori primeau cate un telefon pentru a merge sa cunoasca un copil, l-au cunoscut si pe Andrei si in acel moment au stiut ca el era copilul lor: "Asteptarea se scurteaza cand tu nu ai pretentii. La scoala de parinti sunt oameni care bifeaza in formular ca nu vor cpii de etnie, sa fie fetita, culoarea ochilor. Noi nu am avut nicio pretentie. Un singur lucru nu voiam: probleme psihice grave, ceva ce nu pot eu repara cu doctori, dragoste si efort. In rest, putea fi verde cu picatele".
Asteptarea se reduce cand tu realmente iti doresti sa devii parinte, fiindca parinte nu te nasti sau dai nastere. Parinte devii cu fiecare zi de dragoste impartasita cu copilul tau. Iar cand a venit poza lui Andrei si i-am vazut ochii, am stiut ca el este copilul nostru.
Inainte de a deveni copilul Cristinei Joia, pana la 3 ani, Andrei nu mancase niciodata carne, banane, ananas, ci doar mancare de cartofi. "Nu stia nici pe unde sa se urce pe tobogan. Acum stie toate lucrurile astea si stie ca a fost adoptat, fiindca ni s-a parut ca este dreptul lui sa incepem aceasta relatie onest si sa stie tot adevarul", a declarat Cristina Joia.
Cum a aflat Andrei ca este infiat
Cristina Joia este de parere ca un copil nu trebuie sa priveasca faptul ca este adoptat ca pe un stigmat; in plus, este convinsa ca a-i ascunde acest lucru si a afla adevarul mai tarziu poate fi o trauma. "Copilul tau nu-ti apartine, chiar daca esti mama lui biologica sau nu. Nu este un bun! Eu cred ca este un soc si o trauma pentru un adolescent, de exemplu, sa afle ca a fost adoptat. S-ar putea sa conteste tot ce i-au spus parintii pana in acel moment si este un lucru foarte greu de gestionat emotional. Depinde si cum ii spui. Daca vorbesti cu el la trei ani si-i prezinti asta ca pe o poveste, in momentul in care, la sase ani, vine cineva si ii spune «Eu stiu ca tu esti adoptat», el o sa zica «Asa, si?»", declara Cristina Joia pentru revista VIVA.
Designerul a ales sa ii spuna micutului sau o poveste despre adoptie, pentru a intelege ca acest lucru nu il face cu nimic diferit fata de alti copii:
Noi i-am povestit lui Andrei ca suntem suflete pereche, ca ne-am ratacit un pic la inceputul vietii, dar ca trebuia sa ne intalnim. Si ca nu conteaza prin trupul cui a venit el in lumea asta, pentru ca sufletul nu tine neaparat de trup, iar sufletele noastre trebuiau sa se intalneasca.
