Aparitia filmului “Tati part-time”, care marcheaza debutul pe marile ecrane al Evei Maruta, a declansat un val de isterie in spatiul public. Au existat numeroase voci care au sustinut ca fetita Andrei si a lui Catalin Maruta a primit rolul principal din film doar pentru ca provine dintr-o familie celebra. De la acuzatiile de nepotism, pana la un val de ura in mediul online a fost un singur pas, iar lucrurile au escaladat rapid.
In scandal au intervenit si numeroase vedete, care i-au luat apararea Evei. Chiar si criticul de film Irina Margareta Nistor a spus ca micuta este extrem de talentata si convingatoare si ca prestatia ei din film dovedeste foarte bine ce calitati are. Nici Dana Rogoz, la randul ei mama a doi copii, nu a ramas indiferenta la comentariile pline de ura indreptate in directia Evei.
Vedeta a debutat pe scena atunci cand era foarte mica si s-a confruntat si ea la vremea respectiva cu suspiciuni de nepotism. Chiar daca nu avea parinti celebri, oamenii tot credeau ca este cineva care a propulsat-o in industrie, dupa cum a povestit chiar ea, intr-o postare pe internet.
"Sa te apuci sa injuri un copil pe internet, in timp ce fluturi steagul 'libertatii de exprimare', este pur si simplu gretos. Am urcat pe scena de la varsta de 3 ani. Am devenit Abramburica la varsta de 9 ani, adica exact varsta pe care o are acum unul dintre copiii mei. De foarte multe ori in copilaria mea am fost intrebata 'ce sunt parintii?', de catre alti adulti, probabil parinti la randul lor, care porneau de la premiza ca sigur vreunul dintre parintii mei e cel putin actor, regizor sau mare producator de televiziune. Ei bine, dezamagirea se asternea imediat pe fata lor cand le raspundeam ca 'nu, parintii mei sunt ingineri chimisti.' Ba unii chiar insistau cu 'nu se poate, atunci altcineva in familie...?', 'Nu, absolut nimeni din familia mea nu a mai avut vreodata legatura cu domeniul artistic...'. Dar in acelasi timp, de-a lungul celor 35 de ani de cand sunt in fata publicului, am lucrat cu actori extraordinari, ai caror parinti erau artisti extraordinari. Sunt convinsa ca si ei au avut de suferit pe subiectul asta si au invatat, de nevoie, sa treaca peste barfele din culise. Concluzia e ca unii oameni tristi, nemultumiti de vietilor lor, te vor judeca oricum, indiferent de cat de performant ajungi sa fii intr-un domeniu si indiferent de istoricul pe care il ai", a transmis Dana Rogoz.
Actrita se teme pentru propriii copii
Dana Rogoz nu si-a ascuns teama ca, la randul lor, copiii ei vor fi judecati prin prisma faptului ca au parinti celebri:
"E prima oara cand ma gandesc mai serios ce as face daca vreunul dintre copiii mei ar vrea sa aleaga drumul pe care am mers eu. Ce ar trebui sa fac daca as vedea ca unul dintre copiii mei are o inclinatie catre domeniul asta? E normal ca tocmai eu sa le ofer mai putine sanse copiilor mei, decat mi-au oferit mie parintii, care nici macar nu aveau legatura cu lumea asta? Tocmai eu care stiu acum cat de important a fost sa am sustinerea parintilor pe acest drum, inca de cand eram foarte mica? E firesc sa fiu mentor pentru alti adolescenti care viseaza sa devina actori, sa lucrez cu atat de multi alti copii, ajutandu-i de fiecare data cu sfaturi, in baza experientei personale, dar cu ai mei nu? Ar trebui sa ii opresc, sa ii intorc din drum, sa ii sperii vorbindu-le despre cat de rea poate fi lumea si cat de nedrept ar putea fi judecati? Sa nu ii las sa incerce profesia pe care eu o iubesc si despre care le vorbesc cu pasiune mereu, doar din dorinta de a-i proteja? (...)”
Dana Rogoz a marturisit ca se gandeste serios la a pleca din tara cu copiii, pentru a-i feri de un astfel de mediu toxic:
“Sa injuri un copil pe contul administrat de parintii lui, fara nicio jena, ba chiar considerandu-te indreptatit, mi se pare ca e exemplul cel mai clar ca mai rau de atat nu se poate ajunge in 'dialogul' din social media. P.S. E 3:27 dimineata si ma gandesc cum copiilor mei poate le-ar fi mai bine afara, pe viitor, unde ar avea luxul de a fi priviti fara prejudecati”.
FOTO: Facebook