Fiica Ronei Hartner, prima aniversare fara mama ei: „A refuzat sa se serbeze, e prea dureros". Rita Sumayla a implinit 16 ani

/ / Modificat: 2024-01-11
Fiica Ronei Hartner, prima aniversare fara mama ei: „A refuzat sa se serbeze, e prea dureros

Rita Sumayla, fiica regretatei actrite Rona Hartner, a implinit 16 ani, pe 5 ianuarie. Inca marcata de durere si de dorul mamei ei, adolescenta nu s-a putut bucura de acest moment. De ziua ei, Rita a vrut sa simta prezenta mamei sale rasfoind fotografiile vechi cu aceasta. Fiica Ronei Hartner se afla, acum, in grija bunicii materne si a unui unchi.

„Vineri, pe 5 ianuarie, ea a implinit 16 ani, dar a refuzat sa se serbeze, e prea dureros ce i se intampla. Au fost primul Craciun si primul Revelion, fara Rona, prima aniversare, fara mama ei…Pentru Sumayla e prea greu, cu toate, una dupa alta (...) A cautat fotografiile ei, de la aniversarile anterioare, in care, impreuna cu Rona, mama ei, se pictau pe fata, isi faceau suvite colorate si faceau prajituri originale amandoua", a declarat Dana Cristescu, fosta impresara a Ronei Hartner, pentru Playtech Stiri.

Rona Hartner a murit la finalul anului trecut, dupa o lunga lupta cu cancerul. A fost condusa pe ultimul drum pe 1 decembrie 2023, chiar de Ziua Nationala a Romaniei, aceasta dormindu-si somnul de veci la Cimitirul Bellu Catolic din Bucuresti.

Cu putin timp inainte ca boala sa-i recidiveze la creier si plamani, Rona Hartner si-a retras fiica de la scoala, pentru a-i oferi un an sabatic. Regretata artista vorbea cu multa emotie despre realizarile si planurile de viitor ale adolescentei.

„Fiica mea a intrat la liceu, dupa ce a facut un an sabatic, in care a fost cu mine, in Romania, si a facut o scoala de machiaj. Si mie mi-a facut un machiaj superb, este foarte talentata. Dupa anul acesta sabatic, ea a optat pentru un liceu foarte bun, aici au inceput scoala de pe 1 septembrie, sunt deja obositi, as putea spune, mai in gluma. A fost o vara foarte grea si pentru fiica mea, ea s-a trezit ca mami e bolnava, am avut si cainele care a murit, au fost multe socuri pentru ea. Dar, incetul cu incetul, ea incearca sa le uite, sa le dea deoparte, copiii inteleg acest lucru mult mai greu", marturisea Rona Hartner, in urma cu un an.

  • Surse: viva.ro, playtechstiri.ro
  • Foto: Facebook

Taguri Rona Hartner Vedete copii

Articole recomandate

Citeste si despre