Dupa ce a adus-o pe lume pe Anisia, acum in varsta de 5 ani, Irina Reisler a continuat sa lucreze in televiziune ca producator, reporter si editor. Irina va reveni la vechea sa iubire, aceea de prezentatoare si va avea in fiecare zi la Romantica o jumatate de ora dedicata povestilor de viata senzationale si noutatilor medicale.
Anisia mi-a schimbat structura sufleteasca"
Irina avea 27 de ani cand a nascut-o pe Anisia. Prezentatoarea TV si sotul ei, Marius, isi doreau foarte mult un copil, dar nu au planificat sarcina, "a venit ca ceva firesc in relatia noastra". Ea crede ca venirea pe lume a unui copil nu tine de o anumita varsta a femeii, ci tine de pregatirea ei sufleteasca: "este important sa fie pregatita din toate punctele de vedere, atunci cand este gata sa porneasca pe un nou drum. Pentru ca un copil schimba totul, valorile, prioritatile, nimic nu mai este ca inainte." Irina a realizat acest lucru cand a intrat pe usa cu Anisia in brate. "In clipa in care am asezat-o in patutul ei, in camera ei, mi-am dat seama ca suntem trei, pentru tot restul vietii. Nimic nu mai este ca inainte. Acum, orice facem, fie ca iesim cu prietenii, fie ca mergem la cumparaturi, prima data ne gandim la Anisia, la nevoile ei, la dorintele ei. S-a schimbat totul, de la programul zilnic, pana la structura mea sufleteasca. Anisia mi-a schimbat felul de a fi, de a gandi, de a simti."
"Baietelul nostru este, de fapt, fetita"
Sarcina nu a impiedicat-o pe Irina Reisler sa-si faca meseria: "Mergeam pe teren, prezentam emisiunea, nu am avut nicio problema, nici macar o zi. Au fost cele mai frumoase luni din viata mea".
Trairile pe care le-am avut in timpul sarcinii nu le pot compara cu nimic, fericirea, emotiile, stralucirea de atunci sunt unice. Am si avut noroc de o sarcina fara probleme, iar surpriza cea mai mare a fost la ecografia de 28 de saptamani, cand am aflat ca baietelul nostru este de fapt fetita! Cordonul ombilical ascunsese realitatea pana atunci. Cumparasem totul in culori pentru baieti, hainute, caruciorul, patul, totul, asa ca Anisia a umblat in primele luni mai mult in albastru, bej si galben."
Nasterea nu a fost una cu complicatii. Anisia a venit pe lume prin operatie cezariana, dar Irina a trecut prin travaliu. "M-am refacut foarte repede, pentru ca Anisia ma astepta. A doua zi dupa operatie alergam pe scarile spitalului intre salonul meu si salonul nou-nascutilor."
Postnatal de doi ani
Perioada postnatala a durat doi ani "din cauza unei conjuncturi urate despre care mi-am promis sa nu vorbesc vreodata. Nu-mi pare rau, am avut sansa sa stau langa Anisia, sa-i vad primul zambet, primul pas, sa-i aud primul cuvant. Nu sunt multe femeile care au acest noroc. Asta a fost partea plina a paharului, cea mai importanta! Anisia este esenta vietii mele, aerul pe care il respir, este puiul meu, ea imi da directia clipa de clipa. Este, in trei cuvinte, iubirea vietii mele. Nu stiu ce ar spune Anisia despre mine. Mi-as dori sa stie ca sunt prietena ei de incredere, omul in care va gasi sprijin in orice clipa, asta cred ca e menirea oricarui parinte: sa ofere copilului siguranta, incredere si multa, multa iubire."
A slabit cu regim pentru cardiaci grasi
Irina este surprinsa de cat de repede creste Anisia, "cat de mare este, cat de multe stie. Are cinci ani si jumatate, timpul a zburat, parca acum era o mogaldeata de 48 de cm si 2.800." Dupa nastere, Irina a scapat cu greu de kilogramele in plus. "Doi ani m-am straduit de pomana, am incercat regimuri peste regimuri, nimic. Apoi, brusc, unul a functionat. Un regim recomandat cardiacilor grasi inainte de operatie. Un regim de 13 zile dupa care am slabit 30 de kilograme intr-un an, schimbare de metabolism. Am avut noroc."
Relatia de cuplu nu s-a schimbat
Prezentatoarea TV sustine ca dupa venirea pe lume a micutei, relatia lor nu s-a schimbat in niciun fel. "Suisuri si coborasuri exista in orice relatie, bune si rele se intampla si in familiile care au copii si in cele care nu au. Daca o relatie nu merge, nu cred ca de vina este venirea pe lume a unui copil. Raspunzatori de relatia de cuplu sunt exclusiv adultii."
Articol sustinut de revista TONICA
Text: Ana Nicolescu
Foto: Revista Tonica
Nu rata numarul din Aprilie al revistei Tonica! Revista lunara de frumusete, sanatate si cuplu.