Lidia Buble este una dintre cele mai apreciate artiste din Romania. Povestea ei de dragoste cu matinalul de la Antena 1, Razvan Simion, i-a adus si mai multa notorietate. Talentul sau este insa unul uimitor si, in ciuda faptului ca provine dintr-o familie numeroasa, ea a reusit sa isi croiasca un drum spre succes si astazi reuseste sa castige bani frumosi din muzica.
In cadrul unui interviu recent pentru Revista Viva, Lidia Buble a vorbit deschis despre copilaria ei si neajunsurile pe care le-a avut. Artista isi iubeste enorm parintii si fratii si spune ca a avut o copilarie foarte frumoasa, chiar daca nu a putut avea tot ce isi dorea cand era mica.
"Este o binecuvântare să fii parte dintr-o familie atât de numeroasă, iar atunci când ne adunăm la masă, cu ocazia sărbătorilor sau unei întâlniri cu toții, avem ce povesti și, desigur, ne jucăm împreună cu nepoțeii. Cea mai simpatică amintire este cea în care mami ne-a făcut piureul cu bormașina, pentru că nu avea o ustensilă destul de mare pentru cantitatea necesară, astfel încât să ne ajungă la toți.
Noi am crescut împreună și ne-am crescut unii pe alții, ca frați. Toată ziua eram plecați la joacă, ne jucam tot felul de jocuri și eram prin curțile vecinilor ca să le mâncăm roșiile. Am avut o copilărie tare frumoasă!", a marturisit Lidia Buble.
In ceea ce priveste neajunsurile din copilarie, Lidia a recunoscut ca parintii sai le ofereau strictul necesar. Nu si-au permis sa ii rasfete cu lucruri scumpe.
"Părinții mei au putut să ne ofere strictul necesar, iar noi am fost educați să nu cerem obiecte scumpe sau ceva ce nu își puteau permite. Însă, pentru că eram uniți, nu am simțit că mi-a lipsit ceva. În viață, cât ești copil, adolescent sau chiar și adult, dragostea oferită de familie este mai presus decât plăcerile bănești sau alte mofturi copilărești.
Cel mai bun sfat primit de la ei este să rămân la fel de naturală și cu picioarele pe pământ, chiar și atunci când voi pleca de lângă ei. Și așa am rămas!", a mai spus Lidia Buble.