Andreea Raicu a retrait clipe pline de emotie dupa ce s-a revazut cu Mariuca, fetita pe care a luat-o acasa in urma cu aproape 20 de ani, de Craciun.
Avea doar 6 ani atunci cand destinul le-a adus fata in fata intr-un centru de plasament, iar de atunci intre ele s-a creat o legatura puternica, de neclintit.
Astazi, Mariuca este o tanara femeie si a devenit mama. Revederea cu Andreea a fost cu atat mai speciala cu cat a venit insotita de fiica sa, Daria. Vedeta a impartasit cu urmaritorii sai povestea relatiei unice dintre ele si a publicat imagini pline de tandrete.
„Mariuca avea doar 6 ani cand am cunoscut-o”
Andreea Raicu si-a amintit in detaliu momentul in care Mariuca a intrat in viata ei. Era Ajunul Craciunului, iar vedeta mergea la un centru pentru copii din familii vulnerabile, cu daruri si speranta.
„Mariuca avea doar 6 ani cand am cunoscut-o. Era Craciunul si m-am dus la un centru care avea grija de copiii proveniti din familii defavorizate, cu daruri si multa iubire. Am petrecut cateva ore acolo si, in tot acest timp, Mariuca nu s-a dezlipit de mine. La plecare, m-a privit in ochi cu atata speranta si m-a intrebat daca poate sa vina cu mine acasa de Craciun”, a povestit Andreea.
Cu aprobarea preotului care coordona centrul, vedeta a revenit in seara de Ajun si a luat-o pe Mariuca acasa, unde au petrecut impreuna doua saptamani pline de caldura si afectiune. De atunci, vizitele s-au transformat intr-o traditie in vacante si in weekenduri.
„Maria e parte din familia mea”
Dupa ani in care au mentinut legatura, viata le-a separat pentru o vreme. La 16 ani, Mariuca a plecat din Bucuresti impreuna cu mama ei biologica. Din pacate, femeia s-a stins din viata, iar Andreea a fost alaturi de tanara pe tot parcursul acelor momente dificile.
„A crescut atat de frumos si a capatat atata incredere in ea. La 16 ani, a ales sa plece din Bucuresti impreuna cu mama ei, care a gasit un loc unde sa stea intr-un sat indepartat. A fost dureros pentru amandoua sa ne despartim. Dupa o perioada, drumurile noastre s-au intalnit din nou.
Mama ei ne-a parasit, iar Maria a devenit mama la o varsta mult prea frageda. Dar asta nu a impiedicat-o sa creasca la fel de frumos si sa isi creasca singura copilul minunat”, a scris Andreea.
Recent, Mariuca s-a mutat intr-un oras mai aproape de Bucuresti, iar vedeta a putut reinnoi legatura cu ea si cu fiica ei, Daria. Aceasta din urma are acum varsta pe care o avea Mariuca la prima intalnire cu Andreea.
„Maria e parte din familia mea, iar eu parte din a ei. Este incredibil cum viata, atunci cand iti ia ceva, iti da ceva la schimb. Eu nu am avut copii pana acum, iar ea si-a pierdut mama prea devreme”, a marturisit Raicu.
„Timpul petrecut impreuna e o bucurie”
Vedeta a incheiat mesajul cu o reflectie emotionanta despre cum viata le-a legat intr-un mod cu totul special:
„Sunt profund recunoscatoare pentru intalnirea de acum 19 ani, pentru ca am spus «da» cand m-a intrebat daca poate sa vina la mine acasa, pentru toate amintirile, momentele frumoase pe care le petrecem impreuna si mai ales pentru dragostea neconditionata dintre noi.
Timpul petrecut impreuna e o bucurie, iar de cand a aparut si Daria, totul a devenit si mult mai amuzant. Existenta nu face niciodata greseli asa ca e nevoie doar sa ai incredere.”