Tudor Chirila a reactionat dupa ziua de 1 iunie, Ziua Copilului, si spune ca marketingul a functionat, iar parintii au cumparat cadourile dorite de micutii lor.
"E o zi in care toata lumea mimeaza vesel importanta copilului in societatea noastra", a scris artistul pe blogul sau.
Acesta sustine, insa, ca celor mici nu li se acorda nicio importanta in societatea romaneasca.
"Noi traim in societatea lui "faci asa pentru ca asa am zis eu", suprema forma de inchidere a unei conversatii in care logica adulta se declara invinsa, dar nu accepta sa piarda.
Nu, copilul nu este in centrul societatii noastre. Nu este nici macar in centrul sistemului nostru de educatie. Copilul nu este important in Romania si asta se reflecta in momentul nostru de tara," mai spune Tudor Chirila.
Artistul este de parere ca statul roman nu sustine micutii asa cum ar trebui si nu investeste nimic in educatia lor.
"Nu exista parinte sa nu se planga de sistemul nostru de educatie. Pe oricine intrebi este deranjat ca sistemul nu contribuie la dezvoltarea independentei copiiilor, nu le stimuleaza gandirea critica, abilitatile emotionale sau cele de relationare, nu integreaza aspectele practice ale vietii, nu formeaza reflexe empatice, ca sa nu mai vorbim de filosofia comunitara sau educatia civica. Sistemul este invechit, apasator, frustrant, copiii ingurgiteaza informatie nefolositoare, invata pe de rost si termina liceul incapabili sa-si formeze o viziune proprie asupra lumii si drumului lor in viata.
"In societatea romaneasca, copiii sunt batuti, umiliti si agresati verbal"
Acesta mai afirma ca modalitatea de crestere a copiilor in Romania este de multe ori bazata pe un sistem de valori autoritar, fara a-i incuraja atunci cand au nevoie de noi, cu adevarat.
"In societatea romaneasca, copiii sunt batuti, umiliti si agresati verbal, insamantati cu frici pentru a fi controlati mai usor.
Un studiu din 2017 al Fundatiei World Vision Romania care analizeaza tipologii de parinti in raport cu copiii lor e de-a dreptul infricosator: doar 1 din 10 (9%) parinti romani nu si-ar lovi niciodata copilul; atitudinea violenta fata de copii se regaseste portretizata in 7 tipologii distincte de parinti care justifica violenta in moduri diferite - 1 din 2 parinti (51%) cred ca lovirea este pentru binele copilului; 1 din 10 (10%) considera ca lovirea apare din cauza copilului; 8% ar lovi copiii dar nu ar vrea ca acest lucru sa se afle; 8% invoca motivatii religioase; 6% lovesc copiii gratuit, fara motiv; 5% afirma ca ar lovi copilul pentru ca toata lumea face la fel; 3% se simt foarte vinovati dupa ce lovesc.
Dar oare sistemul de educație romanesc nu este dupa chipul si asemanarea majoritatii parintilor? Oare profesorii nu implinesc asteptarile parintilor?" se intreaba Tudor Chirila.
"Toate astea in numele iubirii"
Artistul spune ca parintii ar trebui sa invete si ei sa poarte cu copiii, pentru a nu mai fi micuti batuti si umiliti. Si totul in numele iubirii.
"In numele iubirii ne permitem multe cu copiii nostri plecand de la premiza ca sunt niste fiinte incomplete. Iar noi alegem sa le "completam" subordonandu-i in fiecare clipa. Sunt parinti care lovesc, urla, sperie, infricoseaza, conditioneaza, umilesc si suspenda dragostea. Toate astea in numele iubirii. Nu pun la indoiala ca orice parinte isi iubeste copilul. Chiar nu pun la indoiala asta. Pun insa la indoiala ca un parinte care subordoneaza si dicteaza e mai eficient decat unul care colaboreaza. Sistemul este mereu dupa chipul si asemanarea noastra. Iar reforma aia din educatie de care vorbim de treizeci de ani nu poate incepe decat cu noi", isi incheie Tudor Chirila postarea.