162 de mame minore doar la Maternitatea Polizu - ampla campanie de dotare/modernizare cu aparatura medicala

/ / Modificat: 2024-06-11
162 de mame minore doar la Maternitatea Polizu - ampla campanie de dotare/modernizare cu aparatura medicala

Salvati Copiii Romania anunta urgentarea celui mai amplu proiect de reabilitare si dotare a maternitatilor din Romania, intr-un eveniment la Maternitatea Polizu: aici vin pe lume prematuri si de 500 de grame si sunt ingrijite sarcini cu patologii dificile, inclusiv ale gravidelor sub 17 ani. In ultimii cinci ani, in Romania 3.696 de fete au devenit mame inainte de varsta de 15 ani

Dotarea precara a sectiilor de terapie intensiva neonatala si a maternitatilor din Romania, precum si intarzierea lucrarilor de reabilitare si modernizare sunt conditii agravante pentru rata ridicata a mortalitatii infantile in Romania, din nou in crestere. Pentru anul 2024, peste 45 de unitati medicale au solicitat sprijinul Organizatiei Salvati Copiii pentru programe de dotare si reabilitare. Este nevoie de peste 250 de echipamente medicale performante, printre care: 17 incubatoare, 10 mese de reanimare,  13 ecografe, 17 aparate de ventilatie, doua aparate de radiologie, doua hote de flux laminar, 32 de injectomate, trei sisteme de monitorizare, laparoscop, linie de endoscopie, echipamente specifice pentru sustinerea alimentatiei parenterale - aparat de analiza nutritionala a laptelui matern, frigider, pasteurizator etc, pentru care sunt necesare peste 5 milioane de euro. Din pacate, Romania continua sa se confrunte cu disproportii sociale semnificative, iar segmentul vulnerabil al populatiei, in special femeile gravide si copiii, se afla in situatii de marginalizare. Tinerele care devin mame la varste fragede se expun la riscuri majore pentru sanatate, precum hipertensiunea arteriala, anemia, nasterea prematura, subponderabilitatea la nastere a nou-nascutului si depresia post-partum. Nasterea la varste fragede reprezinta o vulnerabilitate in plus atat pentru mama, cat si pentru nou-nascut, fenomenul graviditatii in randul minorelor fiind frecvent asociat cu mortalitate infantila crescuta, conform raportului Ministerului Sanatatii (INSP) pentru 2022. In total, din 2018 pana in 2022, Romania a inregistrat 40.916 nasteri din mame sub 18 ani, dintre care 3.696 au fost la mame care inca nu implinisera 15 ani.

Cu toate ca in anul 2022 Romania a inregistrat doar 4,59% din nasterile din UE, procentul ajunge la 28,14% pentru nasterile de la mame sub 18 ani si la 44,17% pentru cele de la mame pana in 15 ani.

Dinamica nasterilor provenind din mame minore, pentru ultimii cinci ani (date Eurostat):

  • 2018: 8.621 de nasteri de la mame cu varsta sub 18 ani, dintre care 725 de la mame care inca nu  implinisera 15 ani;
  • 2019: 8.457 de nasteri de la mame sub 18 ani, 749 de la mame sub 15 ani;
  • 2020: 8.276 de nasteri de la mame sub 18 ani, 731 de la mame sub 15 ani;
  • 2021: 8.024 de nasteri de la mame sub 18 ani, 745 de la mame sub 15 ani;
  • 2022: 7.538 de nasteri de la mame sub 18 ani, 746 de la mame sub 15 ani.

Doar la maternitatea Polizu, in 2023, au nascut 162 de mame minore, cu varste intre 12 si 17 ani, sarcinile la varste fragede avand risc de preeclampsie, restrictie de crestere intrauterina  si suferinta fetala. Dintre cele 162 de gravide minore, una avea doar 12 ani, noua dintre ele 13 ani, 18 dintre ele 14 ani, 30 dintre ele 15 ani, 49 aveau 16 ani si 55 de fete au devenit mame la 17 ani.

Pe parcursul anului 2023, la Maternitatea Polizu au venit pe lume 321 de copii prematuri, 5,3% dintre ei la limita viabilitatii. Cel mai mic prematur care a supravietuit a avut la nastere 540 grame.

„ Modernizarea sectiilor, progresele tehnologice care implica echipamente performante si proceduri complexe si specifice, salvatoare de viata, dublate de profesionalismul echipei medicale pasionate si dedicate, sunt vitale pentru micutii pacienti si pentru pacientele noastre. Schimbarea mediului si oferirea unui spatiu mai prietenos si completarea echipamentelor deja existente vor sustine misiunea noastra de a fi aproape de marii si micii pacienti!”, spune managerul spitalului Conf. Dr. Toader Daniela Oana.

Organizatia Salvati Copiii Romania va reabilita si dota aici Sectia de Terapie Intensiva si Blocul Operator. Ultimele renovari complete in Blocul Operator s-au facut in urma cu 40 de ani, este nevoie sa fie refacute circuitele administrarii gazelor anestezice si circuitele electrice, este nevoie de recompartimentare si modernizare, pentru asigurarea  sigurantei pacientelor.

Pentru ca in maternitatea Polizu exista cea mai mare sectie de terapie neonatala pentru prematuri din tara, aici vin sa fie tratate mamele cu patologii diverse din toata tara care aduc pe lume copii prematuri, precum si gravidele cu sarcini cu risc (preeclampsii, sindrom HELLP, placenta praevia etc.).

Anual, medicii efectueaza aproximativ 3.200 de interventii in Blocul operator, dintre care peste 1.200 sunt interventii majore, cu un grad ridicat de complexitate. Astfel, in Sectia de Terapie Intensiva si Blocul Operator ajung anual aproximativ 5.000 de paciente pentru interventii chirurgicale complexe, de la sarcinile cu risc crescut pana la patologii din sfera oncologica.

„Programul de dotare a maternitatilor si sectiilor de terapie intensiva neonatala este unul prioritar pentru Salvati Copiii. Am facut munca de pionierat in domeniu si, dupa 14 ani, programul a devenit unul amplu, atat in comunitatile vulnerabile, cat si in ceea ce priveste intarirea capacitatii spitalelor in salvarea si ingrijirea                 nou-nascutilor. Avem in medici cei mai buni parteneri si astfel reusim sa sprijinim concret sistemul medical cu ceea ce este necesar, dar eforturile trebuie consolidate cu politici de sanatate coerente si care sa corecteze disparitatile”, a explicat Gabriela Alexandrescu, Presedinte Executiv Organizatia Salvati Copiii.

Multumim tuturor celor care sustin programele pentru sanatatea mamei si a copilului.

Pentru ca ne dorim sa avem alaturi de noi cat mai multi sustinatori, anul acesta, Organizatia Salvati Copiii a lansat campania Camera cea mai mica, ilustrand faptul ca un spatiu de doar 0.2 metri patrati, dimensiunea unui incubator, poate face diferenta intre viata si moarte pentru copiii nascuti prematur. Obiectele miniaturale care alcatuiesc Camera cea mai mica sunt acum disponibile pe platforma licitatii.salvaticopiii.ro. Liciteaza si contribuie la dotarea maternitatilor din Romania cu echipamente medicale necesare copiilor nascuti prematur.

CONTEXT:

In perioada 2010 - 2023, Organizatia Salvati Copiii s-a implicat activ in sustinerea sanatatii copiilor si  a mamelor prin proiecte de renovare, modernizare si dotare cu echipamente performante a unitatilor medicale. Au fost dotate 126 de unitati medicale, sectii de neonatologie, terapie intensiva neonatala, pediatrie si                          obstetrica-ginecologie, din toate judetele tarii, investind peste 11 milioane de euro. Peste 1.770 de echipamente  au sustinut si facilitat tratamentul a peste 200.000 de copii.

Pana la sfarsitul anului 2024, 45 de unitati medicale asteapta sustinerea noastra:

  • Arad: Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Arad
  • Bacau:   Spitalul Judetean de Urgenta Bacau
  • Botosani: Spitalul Judetean de Urgenta "Mavromati" Botosani
  • Braila: Spitalul Judetean de Urgenta Braila
  • Calarasi : Spitalul Municipal Oltenita
  • Cluj: Spitalul Municipal Gherla
  • Galati: Spitalul Orasenesc Targu Bujor, Spitalul de copii "Sf. Ioan" Galati
  • Giurgiu: Spitalul Orasenesc Bolintin Vale, Spitalul Judetean de Urgenta Giurgiu
  • Gorj: Spitalul Judetean de Urgenta Targu-Jiu, Spitalul Orasenesc Targu Carbunesti
  • Harghita: Spitalul Municipal Toplita
  • Hunedoara: Spital Municipal ,,Al. Simionescu", Spitalul Judetean de Urgenta Deva
  • Ialomita: Spitalul Judetean de Urgenta Slobozia
  • Iasi: Spitalul Clinic Obstetrica-Ginecologie Elena Doamna, Spitalul Clinic de Obstetrica si Ginecologie Cuza Voda
  • Ilfov: Spitalul Clinic Judetean de Urgenta
  • Maramures: Spitalul Judetean de Urgenta ”Dr. Constantin Opris”
  • Mures:  Institutul de Urgenta pentru Boli Cardiovasculare si Transplant Targu Mures
  • Neamt: Spitalul Orasenesc “Sf. Dimitrie” Targu Neamt, Spitalul Municipal Roman
  • Prahova: Spitalul Orasenesc Valenii de Munte, Spitalul de Pediatrie Ploiesti, Spitalul Municipal Campina, Spitalul Judetean de Urgenta Dr. Constantin Andreoiu Ploiesti 
  • Suceava: Spitalul Judetean de Urgenta Suceava, Spitalul Municipal Campulung Moldovenesc, Spitalul Municipal ,,Al. Simionescu"
  • Teleorman: Spitalul Judetean de Urgenta Alexandria, Spitalul Municipal Caritas - Rosiorii de Vede
  • Timis: Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii Louis Turcanu Timisoara
  • Bucuresti: Spitalul Clinic de Copii Doctor Victor Gomoiu, Spitalul Clinic “ Nicolae Malaxa”, Maternitatea  Elias, Maternitatea Bucur din cadrul Spitalului Clinic de Urgenta "Sf. Ioan", Spitalul Clinic CF2, Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii Grigore Alexandrescu, Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii Marie Sklodowska Curie, Spitalul Clinic de Urgenta "Sf. Pantelimon", Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti, Spitalul Clinic Filantropia, Institutul National pentru Sanatatea Mamei si Copilului “Alessandrescu-Rusescu” Bucuresti  - Sectia UPU Pediatrie si Maternitatea Polizu.

Rata mortalitatii infantile a urcat din nou, la 5,7 la mia de copii nascuti vii, fata de 5,2 anul anterior, cu un varf in judetul Salaj – 10,5 la mia de copii nascuti vii – si un minim pentru municipiul Bucuresti – 2,5 la mie, ceea ce consacra disparitatile uriase care exista in tara. Este de remarcat ca cresterea mortalitatii infantile vine pe fondul unei prabusiri a natalitatii: astfel, avem un numar de 178.233 de nou-nascuti in anul 2022, fata de 193.191 – in 2021, respectiv 206.826  - in 2020. (date INS, tempo online).

Taguri Maternitate Salvati copiii Comunicate de presa

Articole recomandate

Citeste si despre