Eveniment de prezentare a proiectului SUS-TIN cu o zi inainte de Ziua Mondiala a Prematuritatii

/ / Modificat: 2023-11-15
Eveniment de prezentare a proiectului SUS-TIN cu o zi inainte de Ziua Mondiala a Prematuritatii

Cadrele medicale din Sectia Neonatologie 1 a Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Cluj-Napoca si Asociatia Romana pentru Nou-nascutii Indelung Spitalizati - ARNIS organizeza o Conferinta de presa cu ocazia Zilei Mondiale a Prematuritatii, la care sunt invitati si parintii care au beneficiat de ingrijirea bebelusului lor in terapie intensiva, in trecut. 

ZIUA MONDIALA A PREMATURITATII, 17.11.2023

Ziua Mondiala a Prematuritatii este un eveniment dedicat constientizarii provocarilor nasterii premature si celebreaza viata copiilor prematuri si a familiilor acestora! Nasterea prematura este principala cauza de deces la copiii cu varsta sub cinci ani; anual, aproximativ 15 milioane de copii din intreaga lume se nasc prematur, aproximativ 1 din 10 copii. 

Si Romania se aliniaza Campaniei de Ziua Mondiala a Prematuritatii 2023, la strategia EFCNI si OMS (WHO), si anume de a promova metoda de ingrijire tip cangur. Sloganul campaniei de constientizare este: „Pasi mici, IMPACT mare. Contactul piele-la-piele, imediat dupa nastere, pentru toti nou-nascutii, oriunde, si in maternitate si acasa.”

Contactul imediat piele-la-piele, dupa nastere, intre mama si copil, s-a dovedit extrem de benefic pentru ambii, scazand ratele mortalitatii cu 40% si cazurile de sepsis cu 65%.[2] Totodata incurajeaza alaptarea si hranirea cu lapte matern si deschide calea pentru ingrijirea Kangaroo Mother Care (KMC) ca practica standard de ingrijire, punand astfel familia in centrul tuturor ingrijirilor neonatale si materne.

Din 2020 a fost adoptata de catre Camera Deputatilor Ziua nationala a copilului prematur din Romania - 17 noiembrie, la initiativa Asociatiei de Neonatologie din Romania si ARNIS.

Din 2023 Sectia Neonatologie 1 a Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Cluj-Napoca a pus accent pe familie ca nucleu al ingrijirilor neonatale, aliniindu-se la tenditele mondiale de ingrijire a nou-nascutului cu afectiuni la nastere. Astfel au fost derulate, in paralel, proiectele SUS-TIN si RISE in family, in beneficiul pacinetilor ingrijiti in aceasta maternitate.

DESPRE PROIECTUL SUS-TIN

ARNIS a implementat proiectul ”SUS-TIN – Crestem (SUS) calitatea serviciilor medicale-sociale in Terapie Intensiva Neonatala (TIN), iar beneficiarii devin ulterior donatori (SUSTIN)”, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund Romania, program finantat de Islanda, Liechtenstein si Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. 

Scopul Platformei de digitalizare SUS-TIN este facilitarea comunicarii si cresterea calitatii serviciilor medicale si sociale acordate nou-nascutilor (prin comunicarea parinte-copil, educare si informare a parintilor), dar si dezvoltarea sustenabilitatii si capacitatii de fundraising a ARNIS. 

Ideea proiectului SUS-TIN a rezultat dintr-o buna cunoastere a nevoilor cu care se confrunta pacientii tratati in sectiile de neonatologie din Romania, dificultati sesizate in cei aproape 10 ani de cand ARNIS deruleaza programe in beneficiul parintilor, nou-nascutilor si cadrelor medicale din sistemul medical public. 

Servicii si beneficii pe care le aduce Platforma SUS-TIN (https://sus-tin.arnis.ong/) 

1. Comunicare video parinti-bebelus din Terapie Intensiva Neonatala Cluj-Napoca: transmisiune live (fara a fi stocata si fara sunet) a imaginilor cu bebelusul din incubator, doar catre propriul parinte, printr-o retea video de 25 camere, eliminand distantarea fizica din cauza epidemiilor, sau din cauza programului de munca al parintilor, a limitarilor financiare pentru transport, a locuirii in alte orase a familiei, etc. Platforma completeaza contactul fizic si contribuie astfel la integrarea mai usoara a bebelusului in familie, la reducerea nivelului de stres pentru parinti, la cresterea lactatiei si la realizarea atasamentului parinte-copil;

2. Educarea parintilor despre ingrijirea bebelusului, prin cursuri video (disponibile la nivel national):

-Pentru viitori parinti sau parinti cu bebelus la termen - Curs de puericultura 

-Pentru parintii cu bebelus indelung spitalizat - Cursuri de ingrijire 

3. Fundraising: Accesul la platforma este gratuit, insa parintii pot devii donatori recurenti.

4. Comunicarea rezultatelor pe platforma. Platforma a atras pana la aceasta data 200 de utilizatori parinti care au parcurs peste 130 de ore de invatare. Parintii din Cluj-Napoca au beneficiat de peste 180 de ore de transmisie live cu bebelusul in incubator.

“Dupa o munca de 10 luni de programare IT, am creat platforna SUS-TIN, croita pe nevoile parintilor si ale bebelusilor si adaptata modului de lucru al cadrelor medicale din neonatologie. Este un vis devenit realitate, un vis ce va aduce multa alinare parintilor fiind in contact cu bebelusii lor si ii va ajuta sa fie bine informati si educati.” a declarant Corina Croitoru, Presedinte si Membru fondator ARNIS.

info-grafic SUS-TIN

Taguri Evenimente Proiect Prematuri

Articole recomandate

Citeste si despre