O mamica a povestit, recent, pe Facebook, experienta nu tocmai placuta prin care a trecut in urma cu cateva saptamani, cand fiul sau a avut nevoie de ingrijire medicala.
Femeia, pe numele sau, Ancuta Stoian, s-a stabilit, impreuna cu sotul si cei doi copii ai lor, in Austria, in anul 2019. Aceasta posteaza frecvent pe pagina de Facebook O familie de romani in Austria intamplari, experiente si ganduri despre viata departe de tara natala, iar recent a impartasit un eveniment care i-a reamintit unul dintre motivele pentru care este recunoscatoare ca locuieste in Austria: sistemul medical avansat si atitudinea medicilor fata de pacienti.
Redam, mai jos, intreaga postare:
„In ultima vreme ne-am cam indoit de Austria. Nu pentru ca am avea probleme aici, ci pentru ca ne-am tot plimbat prin alte tari si am vazut partea frumoasa a acelor tari, partea turistica cu care am rezonat mai mult. Terase pline, oameni veseli si prietenosi si deschisi si vorbitori de engleza si curiosi si galagiosi. Mai ca noi decat austriecii. Apoi Gabi a primit o oferta de job dintr-o tara cu o limba mai prietenoasa si eu mi am imaginat imediat cum ar fi sa merg pe strada si sa pot sa inteleg tot ce spun toti oamenii, pt ca job-ul respectiv ar fi venit cu obligatia de relocare. Si am inceput sa-mi caut motive sa-mi intaresc singura scenariul asta cum ca in Austria noi nu avem cum, pe termen lung, sa stam. Austria nu e de noi, e doar pt copii, noi cautam veselie si oameni mai deschisi si mai flexibili.
Si apoi vine o din asta cum a venit azi noapte si primesc o palma de inca ma ustura obrazul la 12 ore dupa.
Am chemat ambulanta azi noapte. Pentru ca a facut Calin febra si la doua ore dupa antitermic temperatura corpului s-a dus la 35 de grade si avea frisoane puternice si transpiratii reci si acuza dureri in piept si spunea ca nu poate sa respire. La nici macar 10 minute, cred ca doar la 5, de la apel, mi s-a umplut casa de medici si de aparate, defibrilatoare si masti. Ma simteam ca intr-un film.
Suspiciunea a fost de probleme la inima, probleme care ii pot pune viata in pericol si atunci a fost considerata o mega urgenta. Plus ca doamna de la 144 a stat cu mine in telefon sa se asigure ca el e ok pana a ajuns primul echipaj.
Dupa ce s-au asigurat ca e stabil, ne-au urcat in ambulanta si ne au dus la spital.
Au eliminat suspiciunea initiala, cea a problemelor legate de inima, si abia atunci am putut eu si Gabi sa respiram iar, dar ne-au spus ca plamanii sunt problema. A facut ekg, analize rapide de sange, apoi analize de laborator de sange, probe de urina, radiografie si control clinic. Si dupa radiografie au decis sa-l interneze. Toate indiciile duc catre o complicatie a unei viroze, o pneumonie. De maine incepe fizioterapia, exercitii pt respiratie ca sa ajute plamanii sa isi revina si ii vor urmari zilnic analizele de sange sa vada daca creste nivelul de inflamatie din organism. Iar vineri repetam radiografia si daca nu apare pana atunci o diminuare a inflamatiei la plamani, intra pe antibiotic. Deci, practic, in spital nu primeste deloc tratament, doar il monitorizeaza pentru ca vor ca organismul lui sa lupte singur.
Nu este prima experienta cu spitalele din Austria, dar eu tot sunt uimita si coplesita de tot ceea ce se intampla. Nu de aparate sau de analize. Ci de atitudine si de conditii!
Va las un filmulet sa vedeti cum arata camera lui de spital. Toata lumea zambeste. Asistentele l-au intebat cum se pronunta numele lui ca sa nu-l greseasca, ii zambesc si se aseaza pe vine cand se duc la el la pat si-l mangaie cand ii iau temperatura. Asistenta de la camera de garda si-a cerut scuze pt ca trebuie sa ma intrebe si sa noteze atat de multe lucruri si mi-a explicat cat e de important pentru ei sa inteleaga exact ce s-a intamplat.
Medicul de la camera de garda a cautat un teren comun de discutii cu Calin, astfel incat sa creeze o legatura cu el. Si au ajuns sa povesteasca despre fotbal si despre echipa preferata a lui Calin si despre jucatori si l-a masat pe brat vreo 2 minute inainte sa-i puna branula, ca sa nu simta atat de tare intepatura.
Vizitele sunt permise intre 13 si 19, dar parintii, fratii si tutorii legali au voie toata ziua. Asistenta de dimineata, cea care ne-a prezentat camera si unde gasim tot ce avem nevoie, a stat vreo 15 minute cu noi doar sa ne explice meniul si noi sa ne alegem pt urmatoarele 3 zile micul dejun, pranzul si cina. Atat Calin, cat si apartinator. Pentru apartinator platim 40 de euro pe zi.
Sunt obosita si imi aduc aminte pe sarite, dar vi le spun asa.
In ambulanta medicul sau paramedicul, nu stiu ce era, a fost atat de prietenos cu noi si atat de dragut. A sesizat ca pe Calin il deranjeaza lumina prea puternica, era ca intr-o sala de operatie si a schimbat-o cu una mai calda si mai putin intensa. Calin plangea si el a inceput sa ii spuna cat de tare o sa fie cand Calin o sa se duca la scoala si sa le spuna colegilor ca el e s-a plimbat cu ambulanta. Un om pe la vreo 30 de ani, cam 2 metri inaltime si 120 de kg si cred ca la picior purta 47. Arata ca un viking, dar bland si cu un zambet cald ca al unui ursulet de plus.
Medicul de la camera de garda si-a cerut scuze ca a durat atat de mult sa isi gaseasca seful, dar a vrut neaparat o a doua parere.
Sunt coplesita si recunoscatoare ca sunt aici. N-or fi ei cei mai petrecareti, cei mai spontani oameni din lume, dar ne dau ceva de nepretuit: ne fac sa ne simtim in siguranta si respectati ca fiinte umane.
Ma gandesc la toti oamenii care lupta, prin diverse metode, sa schimbe ceva in Romania, sa o faca mai buna, sa o ajute si pe ea sa isi protejeze si respecte poporul. Medicii calzi, asistentele bune, voluntarii, ONG-urile, campaniile de renovare a spitalelor si multi si multi altii. Respect voua!”, a povestit Ancuta Stoian, pe pagina de Facebook O familie de romani in Austria.
- Surse: facebook.com/emigrantiinaustria
- Foto: imagine ilustrativa Freepik
