Periajul excesiv de dur poate face ca gingiile sa sangereze, insa este posibil ca astfel de probleme sa apara si din senin. Este normal ca gingiile sa iti sangereze in timpul periajului daca apesi excesiv sau daca periuta este mult prea dura. In acest caz, medicii stomatologi recomanda sa iti perii dintii cu mai multa grija. Cand sangerarea apare in timpul zilei fara o explicatie, s-ar putea ca gingia sa fie taiata ori inflamata. Inflamarea gingiilor (gingivita) poate fi cauzata de prezenta placii bacteriene pe dinti.
Potrivit stomatologilor, gingivita afecteaza 80% dintre copii sau tineri. Daca placa bacteriana nu este indepartata nici prin periajul zilnic, nici prin detartraj acesta se transforma in tartru.
In timp, gingivita se poate agrava, generand o afectiune a gingiilor si a oaselor, numita parodontita. Aceasta se intalneste mai mult la adulti si varstnici.
"In acest caz, sangerarea este o problema minora. Alte simptome sunt mai deranjante: mobilitatea dintilor, retractia gingiei, atrofia alveolara", precizeaza doctorul stomatolog Valentina Boboc. Aceasta mai atrage atentia ca sangerarile gingivale mai pot aparea si in cazul lucrarilor deficitare facute la dantura sau al obturatiilor inadecvate. In situatii mult mai grave, sangerarea gingiei poate fi un simptom in afectiuni precum diabetul, leucemia sau sindromul Down.
"Bolnavii de inima iau anumite medicamente ce pot produce sangerari gingivale. Si femeile insarcinate pot avea astfel de sangerari produse de schimbarile hormonale. Procesul este insa reversibil in cazul lor", precizeaza stomatologul Cosmin Ulman. Pentru a observa din timp si a trata posibile afectiuni care produc sangerarea gingiilor este necesar un control la stomatolog la sase luni. Daca sangerarea are o cauza locala si nu una mai grava (diabet, leucemie), stomatologul va face initial detartraj.
(Ionela Croitorescu)
Citeste tot articolul in: Evenimentul Zilei
27 Februarie 2007