La plaja, numai dupa varsta de doi ani

/ / Modificat: 2007-05-10
La plaja, numai dupa varsta de doi ani

Soarele este cunoscut pentru proprietatile sale in tratarea unor boli de piele. Cu toate acestea, o expunere indelungata la lumina solara poate fi daunatoare pentru organism. Razele ultraviolete provoaca arsuri, riduri, pistrui, modificari ale structurii pielii, dilatarea vaselor de sange, cancere de piele, dar si eruptii. Cei mai afectati pot fi copiii, a caror expunere la soare ar trebui facuta dupa varsta de doi ani. In perioada copilariei, expunerea la soare trebuie sa se faca in primele ore ale diminetii. „Pana la doi ani, copilul nu trebuie expus razelor UV, iar peste aceasta varsta, el trebuie expus cu masura, avand intotdeauna capul acoperit pentru a se evita diverse afectiuni neurologice", a explicat dr.

Virgil Feier, presedinte al Societatii Romane de Dermatologie.

Copiii se afla intr-o continua dezvoltare si de aceea sunt predispusi dezvoltarii unor afectiuni mai frecvent decat adultii. Numeroase functii vitale, precum sistemul imunitar, nu sunt complet dezvoltate la nastere, iar in aceste conditii reducerea expunerii la soare este calea cea mai eficienta de a proteja sanatatea micutului. Copiii necesita masuri speciale de protectie solara in contextul in care pielea lor este mult mai sensibila, chiar si o expunere pe termen scurt putandu-se finaliza cu serioase arsuri. Crema de protectie solara nu trebuie folosita numai in cazul in care suntem pe plaja sau la piscina, ci trebuie aplicata de fiecare data cand iesim din casa, copiii putand sa sufere arsuri si in excursiile de weekend, pe drumul catre gradinita, in timpul jocului in aer liber sau pe balcon.

Citeste tot articolul in: Adevarul   

10 Mai 2007
  

Articole recomandate

Citeste si despre