Maria Olaru se alatura programului dezvoltat de MedLife pentru copiii cu cancer si doneaza o medalie importanta in semn de speranta

/ / Modificat: 2023-11-06
Maria Olaru se alatura programului dezvoltat de MedLife pentru copiii cu cancer si doneaza o medalie importanta in semn de speranta


• Gestul Mariei Olaru vine in sustinerea programului #SperantaNuMoareDeCancer demarat de MedLife pentru copiii cu cancer, prin care toti pacientii cu varste intre 0 si 18 ani diagnosticati recent cu afectiuni oncologice pot beneficia de testare genetica gratuita;   

• Programul dedicat copiilor cu cancer este sustinut integral din fonduri proprii MedLife si beneficiaza de expertiza specialistilor din cadrul laboratoarelor de biologie moleculara;   

• Pana in acest moment, peste 200 de copiii cu cancer au beneficiat de testare genetica gratuita in cadrul programului derulat de MedLife;    

• Inscrierea in programul #SperantaNuMoareDeCancer continua si se poate face prin completarea formularului si incarcarea dosarului medical al fiecarui pacient pe pagina www.medlife.ro/speranta-nu-moare-de-cancer.

Multipla campioana la gimnastica, Maria Olaru, si-a donat medalia europeana de aur, obtinuta impreuna cu echipa in 1998, in Rusia, la Sankt Petersburg, pentru copiii diagnosticati cu afectiuni oncologice. Gestul sau impresionant vine in sustinerea programului de testare genetica gratuita, #SperantaNuMoareDeCancer, dezvoltat de MedLife, cea mai mare retea de servicii medicale private din Romania. 

Maria Olaru este al doilea campion mondial, dupa David Popovici, care s-a alaturat unui demers social de anvergura menit sa aduca speranta si forta in randul celor care trec prin cele mai dificile momente din viata lor din cauza cancerului pediatric. Povestea medaliei si motivul donarii sunt prezentate intr-un video emotionant realizat de AV HIVE: https://www.youtube.com/watch?v=ND_f3H5uu2c 

”Aceasta medalie reprezinta o parte din istoria mea sportiva si este o recunoastere a muncii mele. Gandul ca aceasta contributie mica poate aduce speranta ma umple de mandrie si recunostinta. Este foarte important sa nu ne dam batuti inainte de a incepe o lupta. Speranta pentru mine inseamna un act indraznet de imaginatie. Vreau sa cred ca ei indraznesc si au curajul sa spere ca se vor face bine. Ar trebui sa-si spuna zi de zi ca: eu pot, eu vreau, nu ma opresc aici si nimic nu ma poate invinge”, si-a argumentat gestul generos Maria Olaru, campioana olimpica si ambasador al Sperantei in cadrul programului. 

”Am fost profund impresionati de gestul Mariei Olaru de a se alatura proactiv programului nostru. Dincolo de un campion olimpic, am descoperit un campion al sperantei, un om deosebit, la fel de hotarat ca noi, cei de la MedLife, sa puna umarul pentru a schimba statisticile ingrijoratoare din Romania in ceea ce priveste rata de supravietuire in randul copiilor diagnosticati cu cancer. Alegerea ei simbolizeaza solidaritate si speranta pentru un maine mai bun, iar programul nostru de testare genetica gratuita este dezvoltat in spiritul acestei idei, oferindu-le copiilor recent diagnosticati cu cancer posibilitatea de a beneficia de terapii tintite si de a avea astfel o sansa in plus la viata”, a declarat Ina Ilie-Badarau, Director de Comunicare, MedLife. 

Medalia de aur va fi topita si tranformata in 100 de fundite aurii, simbol al luptei impotriva cancerului pediatric. Acestea vor fi oferite mai departe copiilor declarati cu remisiune pe termen lung echivalenta cu vindecarea.

#SperantaNuMoareDeCancer este primul si singurul program de testare genetica gratuita pentru copiii cu afectiuni oncologice, cu acoperire nationala, sustinut in intregime de MedLife. Acesta ofera pacientilor acces la unul dintre cele mai avansate teste de secventiere, care analizeaza peste 523 de gene asociate cu diverse forme de cancer.

Pana in acest moment, peste 200 de copii au fost inscrisi in acest program gratuit in vederea imbunatatirii succesului terapeutic. Inscrierile sunt in continuare deschise pentru pacientii cu varste intre 0 si 18 ani, diagnosticati recent cu afectiuni oncologice. Inregistrarea se poate face direct prin completarea unui simplu formular de catre un parinte, tutorele legal sau medicul curant al copilului. Rezultatele testelor vor furniza medicilor oncologi informatii esentiale pentru stabilirea unor tratamente personalizate in functie de profilul genetic al fiecarui pacient. 

Toate detaliile despre program pot fi aflate de aici: https://www.medlife.ro/speranta-nu-moare-de-cancer. 

Taguri Cancer copii Donatie

Articole recomandate

Citeste si despre