Sportul intarzie imbatranirea mintii

/ / Modificat: 2005-09-09
Sportul intarzie imbatranirea mintii

Oamenii in varsta ar trebui sa se mentina ocupati tot timpul si sa faca sport pentru a nu da voie mintii sa imbatraneasca, transmite BBC News Online.


Oamenii in varsta ar trebui sa se mentina ocupati tot timpul si sa faca sport pentru a nu da voie mintii sa imbatraneasca, transmite BBC News Online.

Noi studii arata ca, pentru a mentine creierul intr-o forma buna, oamenii in varsta trebuie sa ramana cat mai mult timp activi. O dieta sanatoasa, miscarea aeroba si activitatea intelectuala ajuta la mentinerea unei minti sanatoase, au declarat cercetatorii la o conferinta specializata, in Dublin.

Pe de alta parte, daca suntem supusi unui stres prelungit si izolarii sociale, creierul are tendinta sa imbatraneasca. "Cercetatori din domeniul neurologiei au facut descoperiri importante care ne pot ajuta sa ne mentinem creierul la cote optime de functionare", a declarat profesorul Ian Robertson, decanul pe probleme de cercetare de la Trinity College Institute of Neuroscience.



Robertson a scos in evidenta faptul ca exercitiile aerobe contribuie in mod vital la mentinerea unei bune functionari a creierului chiar si cand organismul imbatraneste.

El a aratat intr-un studiu ca persoanele de peste 60 de ani care fac sport de mai mult de trei ani nu prezinta semne care sa tradeze o imbatranire a creierului. In timpul unui alt studiu, subiectii au obtinut imbunatatiri ale activitatii mentale la numai patru luni dupa ce au inceput un antrenament fizic moderat.

Exista mai multe explicatii privind legatura dintre exercitiul fizic si sanatatea mintii. Exercitiile fizice maresc cantitatea de substante chimice din creier care determina o mai buna functionare a acestuia. De asemenea, determina dezvoltarea de legaturi neurale noi si intarirea vaselor de sange care hranesc si sustin structurile existente. "Pentru cei care au trecut de 50 de ani, exercitiul fizic este un fel de drog-minune care ii face sa fie mai agili si sa uite mai putin", a declarat Robertson.


Articole recomandate

Citeste si despre