Ne nastem cu foarte multi neuroni, dar cu foarte putine abilitati. La inceput, creierul nostru poate fi comparat cu o bucata de plastilina gata sa fie modelata de interactiunea cu mediul inconjurator. Formarea retelelor neuronale are loc, in principal, in primii 6 ani de viata, urmand un proces neurobiologic secvential bine determinat. Neurodezvoltarea este dependenta de stimulare si consecventa (repetitia stimularii) pentru a construi retele neuronale stabile. Intai se dezvolta abilitatile simple, „inferioare”, mai precis abilitatile senzorio-motorii.
Cu alte cuvinte, primii ani de viata sunt dominati de dezvoltarea simturilor: tactil, vizual, auditiv, gustativ si olfactiv. In plus, exista doua simturi „ascunse”, dar extrem de importante, care ne dau informatii despre miscare si pozitionarea corpului in spatiu, mai exact simturile proprioceptiv (al muschilor) si vestibular (al echilibrului). In primii ani de viata, copilul trebuie incurajat sa exploreze cat mai mult si, pe cat posibil, sa isi foloseasca simultan cat mai multe simturi pentru a asigura integrarea cat mai eficienta a acestora la nivelul superior al creierului.
Cum invata creierul?
Toata informatia ajunge la creier prin organele senzoriale (ochi, urechi, piele, muschi etc). Pentru a nu fi coplesit de afluxul enorm de informatie venit din toate directiile, creierul are filtre care ii permit sa prioritizeze ceea ce este cu adevarat important, in functie de situatie. Astfel, numai o parte din informatie trece de primul nivel de filtrare, denumit sistemul reticulat activator ascendent, care controleaza generic gradul de „activare” a creierului, inclusiv starile de veghe, somn si atentie. Acest sistem este extrem de sensibil la noutate si varietate, avand, la toate speciile animale, rolul de a sesiza schimbarile din mediu si de a creste vigilenta creierului in sesizarea pericolelor.
Iata de ce stimularea timpurie si echilibrata a tuturor simturilor, in primii 6 ani de viata, cand se formeaza retelele neuronale, este fundamentul pentru abilitatile de invatare complexa de mai tarziu!
Un copil crescut intr-un mediu artificial, care invata de la televizor, din carti sau planse educative despre plante, animale si fenomenele naturii, nu isi dezvolta corect instinctele si capacitatea de adaptare rapida la mediu. El nu poate asocia imaginea unui catelus dintr-o poza frumos colorata, spre exemplu, cu perceptia tridimensionala, mirosul, senzatia tactila si emotia pe care ar avea-o daca ar tine un catelus in brate. Similar, copilul intelege ce inseamna ploaia, vantul, noroiul sau praful, luand contact direct cu acestea.
Din pacate, din ce in ce mai multi parinti isi feresc copiii de contactul direct cu lumea inconjuratoare, din teama excesiva de a nu se imbolnavi sau a nu se murdari, uitand ca murdarirea este benefica pentru dezvoltarea copilului. In plus, exista OMO, asa ca hainutele pot fi rapid curate si igienizate pentru noi provocari in mijlocul naturii.
Orice intarziere sau dezvoltare incorecta a abilitatilor simple, senzorio-motorii, in primii ani de viata, va afecta dezvoltarea corecta a abilitatilor cognitive superioare (atentia si memoria, rationamentul, invatarea). Aceasta presupune ca experientele de explorare, joaca, educatie si interactiune cu mediul sa corespunda nevoilor naturale, neurobiologice de dezvoltare a copilului in fiecare etapa de viata. Cu alte cuvinte, stimularea potrivita (in mediu natural) si la momentul potrivit, nici mai mult, nici mai putin. In tumultul vietii moderne, a devenit imperios necesar sa le lasam copiilor suficient timp pentru a-si folosi toate simturile si a-si dezvolta corect creierul, jucandu-se liber, in mijlocul naturii, si nu epuizandu-i cu activitati de invatare, in spatii inchise, amenajate artificial. Natura isi are legile ei care nu corespund intotdeauna cu ambitiile noastre parintesti de a avea copii destepti si performanti inainte de vreme.
Articol scris de Monica Bolocan
Psiholog clinician si educational
www.psiholog-pentru-copii.ro
