Eticheta si comportamentul la masa pot pune probleme parintilor cu copii mici, care nu au invatat sau nu respecta codul bunelor maniere.
Daca micutul tau stie deja cum sa se poarte la masa, comportamentul inadecvat poate deveni rapid o problema atunci cand il ignori, gandindu-te ca "asa sunt copiii".
Afla motivul
Nevoia de atentie poate fi unul dintre motivele pentru care micutul tau se comporta inadecvat la masa. Copiii pot insa avea un comportament nepotrivit si atunci cand ii obligi sa manance ceva ce nu isi doresc. Ei prefera sa incerce lucruri noi doar atunci cand intreaga familie mananca acelasi lucru.
Daca micutul tau a uitat cum sa se comporte la masa, ii poti aduce aminte regulile corecte. Atunci cand le ignora in continuare, poate fi timpul pentru o pedeapsa.
Pedepseste-l cu un "time out"
Atunci cand ai de-a face cu un copil mic, care stie insa cum trebuie sa se comporte la masa si totusi alege sa fie dificil, cea mai buna solutie poate fi un "time out", o pauza de 5 minute, in care micutul trebuie sa paraseasca masa si sa se gandeasca la comportamentul lui.
Atentie, coltul nu este o solutie pentru toti copiii. Cand micutul vrea atentie, statul la colt il poate stimula sa se poarte si mai urat atunci cand i se permite sa se intoarca la masa.
Cele cateva minute iti permit si tie sa te linistesti si sa iei decizia corecta, mai ales atunci cand copilul tau este atat de deranjant incat te gandesti sa-l pedepsesti fizic.
"Time out"-ul este eficace mai ales pentru copiii sub 5 ani. La cei peste cinci ani, poti sa incepi sa folosesti pedepse care le resctrictioneaza activitatile placute (TV, jocuri video etc.).
Daca ai folosit aceasta tehnica in repetate randuri si nu a functionat, o alta sugestie a psihologilor este aceea de a trimite copilul in camera lui (fara nicio sursa de distractie) sau direct la culcare. Putini copii vor repeta acelasi comportament atunci cand descopera ca trebuie sa te ia in serios, cel putin la masa, daca nu vor sa ramana cu stomacul gol.