Efectele violentei verbale asupra copiilor

| | Actualizat: 2014-01-23 13:51:40

Violenta verbala este o forma de agresivitate asupra copilului. Ea face uneori parte din abuzul emotional si provine din mai multe directii. Micutii pot fi abuzati verbal de parinti, profesori, alti adulti sau de copii. E o greseala sa crezi ca micutii nu isi dau seama sau "uita repede" atunci cand primesc astfel de lovituri verbale. Unele dintre ele lasa cicatrici emotionale si psihologice pe viata!

Care sunt formele de violenta verbala asupra copiilor?

Violenta sau abuzul verbal asupra copiilor poate lua forma de:

 

  • insultare (jigniri, injurii, porecle);

  • tipete;

 

  • amenintare (intimidare);

 

  • invinuire gratuita;

 

  • critica neconstructiva;

 

  • demoralizare (desconsiderare).

 

Abuzul verbal il face pe copil sa gandeasca ca:

 

  • "nimeni nu ma place";

  • "nu sunt bun de nimic";

 

  • "numai eu sunt de vina pentru tot";

 

  • "mai bine nu ma nasteam" etc.

Efecte ale violentei verbale asupra copilului

 

Depresia

Tipatul la copii, precum si continua lor demoralizare creeaza un context favorabil instalarii depresiei si efectelor ei care afecteaza calitatea vietii si toate compartimentele ei.

Performante mentale si fizice scazute

Ca urmare a scaderii increderii in sine si in capacitatile de a reusi, micutul va avea performante la gradi sau scoala ori in alte contexte care lasa de dorit.

Complexe de inferioritate

Un copil continuu dezapreciat, demoralizat si agresat verbal va dezvolta ideea ca "ceva este in neregula cu mine", va da vina pe propria persoana pentru orice, va chiar va ajunge sa regrete ca s-a nascut.

Probleme de sanatate

Prima care apare este depresia, iar de aici rezulta o multime de afectiuni somatice asociate. Copilului ii scade pofta de mancare sau dimpotriva, se refugiaza in ea. Apar ulterior probleme de crestere sau intarzieri in dezvoltarea unor organe vitale, muschi sau oase.

Un copil trist, demoralizat, abatut, depresiv este mai predispus bolilor.

Comportament auto-distructiv

In cazuri foarte rare si mai ales in cazul celor cu o structura psihica predispozanta, copilul agresat verbal poate apela la forme de comportament auto-vatamator: se taie singur, se juleste intetionat, se scarpina pana cand se raneste etc.

Tendinte agresive

Specialistii sustin ca numeroasele "lovituri" verbale ale copiilor nu fac decat sa incurajeze si sa dezvolte un copil agresiv si cu probleme interpersonale grave. De asemenea, expertii sustin ca sunt mai predispusi la a deveni viitori delincventi.

Cum ajuti copilul sa faca fata violentei verbale?

In primul rand este important sa il inveti pe copil ce este abuzul si ce implica el. Trebuie sa inveti ca violenta verbala inseamna orice comportament al unei alte persoane care implica tipat, criticat, poreclit, manipulare, amenintari etc. Exemplifica-le pe intelesul lui pentru a sti sa le recunoasca in viitor.

Identifica situatii din viata reala care sunt incadrate ca abuzuri verbale si explica-i-le. Copilul nu trebuie izolat de acestea, dimpotriva, el invata mai multe atunci cand le observa direct. Evident, nu trebuie expus unor violente care l-ar putea traumatiza. Dar, daca un coleg porecleste un alt copil, il poti lasa sa observe si apoi ii poti explica.

Implica-te in diverse jocuri de rol creand diverse scenarii si situatii de viata reale si invata-l cum trebuie sa se poarte in astfel de situatii si cum sa recunoasca semnalele violentei verbale in diverse contexte.

Fii un model pentru el! Nu agresa verbal pe absolut nimeni, nici macar animalutul de casa pe care il aveti si nici pe el.

Citeste si despre