Ne uitam la copiii nostri cum se joaca...Cu papusi, masinute, trenuri, mingii, roboti, zaruri, titireze, zmee, carti de joc, farfurioare si cescute, pistoale. Sigur ca se joaca cu jucarii, dar se joaca si intre ei fara jucarii si, de asemenea, cu diferite obiecte care nu intra in categoria jucariilor.
Ne intrebam atunci ce este o jucarie pentru un copil? Sau asa cum se intrebau mamicile pe forum, ce gasesc copiii atat de atragator la telefonul mobil, la telecomanda, la cratitele din dulap, la pampersi sau la pungile de plastic.
Copiii nu au nevoie de un obiect special pentru a se juca pentru ca aceasta nevoie este generala si independenta de obiectele aflate la dispozitie, de achizitiile culturale sau de dezvoltarea industriala. Copiii din toate timpurile s-au jucat, cu mult inainte ca primele papusi sa fi fost confectionate, cand jucariile asa cum le stim noi astazi nu existau. Ba chiar daca va uitati cu atentie, vedeti ca toti puii de mamifere se joaca, puii de leu cu coada leaoicei, cateii intre ei, ursuletii sa ascund si se cauta unii pe altii, maimutele cu diferite obiecte sau alimente.
Este adevarat ca industria jucariilor este una dintre cele mai bine dezvoltate, producand o mare diversitate de obiecte care, in general, le imita pe cele folosite de adulti (papusi, masini, avioane, vapoare, vase de bucararie, telefoane, avioane, bigudiuri, aspiratoare, calculatoare, etc.) mergand in sensul nevoii copiilor de a-si imita parintii in toate activitatile. Producatorii se intrec in a face jucarii cat mai frumoase, colorate, complexe, distractive. Totusi o jucarie este orice obiect cu care copilul se poate juca, fie ca a fost sau nu conceputa in acest scop.
Pe de alta parte, nevoia de joc si placerea lui este intalnita la toti copiii normal dezvoltati din punct de vedere psihic si indiferent de prezenta, absenta sau calitatea jucariilor avute la indemana, fac diferite activitati pe care le putem numi joaca. Acesta joaca consta in manipularea diferitelor obiecte, producerea unor sunete prin lovirea lor, desfacerea sau recompunerea lor.
Un copil se poate juca cu o sfoara facandu-i diferite noduri, apoi desfacandu-le, cu o hartie – impaturind-o (celebrul Origami), cu plastilina modeland diferite forme…Fara a avea un scop precis, o regula, copilul se joaca. Este modul cel mai liber pe care il practicam toata viata. Si adultii se joaca cu creionul in timp ce se gandesc, cu bricheta, cu lantul de la gat etc. Este o manifestare ce acompaniaza fie momente de emotie sau anxietate, fie de plictiseala sau de concentrare.
Pe langa aceasta joaca oricand si cu orice, intalnim la copii jocul simbolic, in care un obiect poate juca rolul altuia. Un bat este calul pe care baietelul incaleca, o frunza este farfuria pe care fetita da de mancare papusii etc. In aceasta situatie sunt jocul "de-a doctorul", "de-a mama si tata", "de-a vanzatoare", etc. Ele apar cand copilul a atins un anumit nivel de dezvoltare psihica suficienta pentru a opera inlocuirea obietului pe care nu-l are. Copiii exprima asta sub forma: "n-avem lingurita dar sa zicem ca betisorul asta este".
Este vorba despre un prim simbolism bazat pe asemanare si pe utilitate. Orice sabie va fi un obiect lung si subtire. De asemenea, copilul se serveste mult de pantomima in aceste jocuri (se preface ca da drumul la robinet, ca-si pune bigudiuri sau conduce masina, facand gesturile corespunzatoare).
Pe langa joaca si jocul simbolic, intalnim si jocuri cu reguli, fie ele simple sau complexe, cu obiecte sau fara. Sotronul este un joc cu reguli. De asemenea, "v-ati ascunselea", jocurile cu carti, X si 0, spanzuratoarea, zarurile, "tara-tara vrem ostasi" etc.
Regula este cunoscuta de toti copiii care joaca si uneori este repetata la inceputul jocului. In multe dintre ele, exista interdictii, abateri de la regula si exceptii de care copiii tin seama. Sunt jocuri pentru copiii mari (peste 3 ani) care inteleg regula si o pot respecta. Ei elimina de obicei copiii mici sau cei care incalca regulile. Jocurile pe calculator fac parte dintre acestea, jocurile sportive, cele de echipa, stafetele, jocurile de cuvinte, jocurile de creativitate.
Fiecare dintre aceste moduri de a ne juca are un rol. Daca ne-am gandi la noi insine, am vedea ca ele produc o placere, o stare aparte (de a vrea sa continui, sa-ti iasa, sa castigi etc), sentimente fata de jocul respective, fata de persoanele cu care jucam si satisfac o nevoie care nu este intotdeauna constienta. Dependenta de jocurile de noroc, de jocurile pe calculator, de jocurile mecanice se bazeaza pe acest "ceva" pe care jocul il declanseaza in noi indiferent de varsta.
Astfel incat, pentru copii este importanta atat joaca libera, cat si jocurile simbolice si cele cu reguli. De asemenea, este bine ca micutul sa se joace atat singur cu propriile jucarii, cat si cu alti copii, in parc sau la gradinita. Alternanta jocurilor (cu jucarii, jocuri de cuvinte, jocuri de miscare, de imaginatie etc) este binevenita si contribuie la o dezvoltare a tuturor capacitatilor fizice si psihice. Cu toate acestea, intalnim copii care se joaca doar cu papusi sau doar pe calculator, ceea ce inseamna o limitare a capacitatilor imaginative si creative, a dezvoltarii limbajului si interactiunii cu alti copii.
Anca Munteanu
Psiholog - Psihologia copilului
C.P.A.P.