Cum reduci zaharul din alimentatia copiilor?

| | Actualizat: 2011-06-03 14:35:48

Zaharul este unul dintre cele mai nocive ingrediente din alimentatia copiilor. Micutii sunt topiti dupa dulciuri si prajiturele, iar parintii nu stiu de cele mai multe ori sa controleze cantitatea de zahar consumata intr-o singura zi. De aici apar pericolele pentru sanatatea micutului: obezitate, diabet, apatie, lipsa de energie etc. Afla cum reduci cantitatea de zahar la copii!

Este important sa stii ca nu trebuie sa tai in intregime ratia de zahar din dieta copilului

Nimeni nu spune ca el nu mai are voie sa guste niciun aliment cu zahar, insa Organizatia Mondiala a Sanatatii recomanda limitarea consumului la doar 5 maxim 10% din totalul de calorii consumate intr-o zi, si asta la adulti Acest lucru inseamna doar 100, maxim 200 de calorii dintr-un total zilnic de 2000 (5-10 lingurite de zahar) la adulti, iar la copii mai putin.

Restrictia nu este solutia

Nu ii interzice orice prajitura sau aliment dulce, ci ajuta-l sa le consume rational. Multi parinti nu dau deloc alimente care contin zahar copiilor inca de mici in ideea de a nu-l obisnui cu acesta. Insa acest obiectiv este nerealist, micutii vor descoperi odata si-odata gustul dulce imediat ce ies de sub supravegherea ta si atunci s-ar putea sa consume mai mult decat ar trebui. Invata-l de mic sa consume alimentele dulci in mod rational, obisnuindu-l cu portii zilnice bine stabilite cu care sa se obisnuiasca.

Elimina sucurile acidulate din dieta copilului

Sucurile sunt o capcana dulce extrem de periculoasa si, desi nu pare, contin mai mult zahar decat o prajiturica. Nu numai ca sunt bombe calorice, dar nu contribuie cu nimic la dezvoltarea si cresterea copilului. Incearca sa il obisnuiesti cat mai mult cu apa, iar in locul sucurilor comerciale sa ii faci sucuri din fructe proaspete, shake-uri sau limonade in casa.

Fii un consumator rational

Nu uita ca zaharul nu este continut decat de prajituri, ciocolata, bomboane si de categoria generala numita "dulciuri". Zaharul se gaseste in paine, in produse de patiserie, in ketch-up, mustar, maioneze, sosuri pentru salate si in foarte multe alte produse pe care le mancati zilnic. De fiecare data cand cumperi alimente, verifica atent eticheta si alege, in masura in care iti sta in putere, produse fara zahar. Sau, daca ai suficient timp, ai putea sa prepari ketch-up-ul in casa, maioneza la fel si alte prajiturele carora le poti controla tu cantitatea de zahar.

Atentie la cerealele pentru micul dejun

Laptele cu cereale este micul dejun cel mai des dat copiilor. Sunt atatea sortimente de cereale special create pentru ei ca nici nu mai stii ce sa alegi. Te sfatuim noi ce sa alegi pentru ca micutul tau sa beneficieze de tot ce e mai sanatos de la cea mai importanta masa a zilei.

Cauta cerealele care au pe eticheta mentiunea ca sunt fara zahar si care sunt fortifiate cu vitamine si minerale. Multe sortimente au un adaos foarte mare de zahar pentru a atrage gustul copiilor, dar provoaca numai pagube in sanatatea lor, in loc sa ii creasca mari si sanatosi.

Gateste inteligent

Fa deserturi dulci si delicioase, dar cu multa indemanare si cu alimente 100% sanatoase si benefice pentru sanatatea prichindelului tau. Anumite ingrediente, cum ar fi condimentele pentru prajituri pot indulci in mod natural preparatele. De exemplu poti folosi scortisoara, cardamon, nucsoara, vanilie sau stafide pentru a reduce substantial zaharul din ele.

Incurajeaza consumul de alimente care sunt dulci in mod natural

Fructele sunt cele mai bune alegeri cand vine vorba de ceva dulce. Ele sunt dulci in mod natural si exista o sumedenie de sortimente, nu se poate sa nu ii placa macar cateva. Unele sunt mai dulci, altele mai acrisoare - exista oferta pentru toate gusturile copiilor. De asemenea, inlocuieste zaharul (pe care il pui in dulciuri, limonade sau in alte mancaruri) cu mierea sau siropul de artar. Sunt natuarle, au acelasi numar de calorii ca zaharul, dar contribuie din plin la sanatatea micutului.

Citeste si despre