Ce trebuie sa stii despre alimentatia copilului

| | Actualizat: 2011-12-14 16:39:39

Copiii, fie ca sunt mici sau mari, trebuie sa respecte aproximativ aceleasi principii alimentare ca adultii. Toti au nevoie de substante nutritive esentiale - vitamine, minerale, carbohidrati, proteine si grasimi. Ceea ce difera la copii este tipul lor, doza zilnica a acestor nutrienti, precum si alimentele recomandate pentru a fi procurate. Iata cateva directii generale pe care sa le urmezi in alimentatia copilului!

Reguli generale de alimentatie la copii

Copiii mari au nevoie de o dieta cu continut scazut de grasimi, insa nu acelasi lucru se aplica si in cazul copiilor sub 5 ani, a caror alimentatie trebuie sa fie bogata in aceste substante nutritive. Grasimile trebuie procurate din alimente sanatoase si nu din prajeli sau produse care contin grasimi nesanatoase si sunt lipsite de vitamine si minerale. Cele mai recomandate in acest scop sunt carnea, pestele sau laptele integral.

Trebuie sa ai grija si la consumul de fibre al copilului, deoarece acestea nu trebuie consumate in exces la varste mici. Alimentele bogate in fibre il satura rapid si exista riscul ca micutul sa nu-si procure numarul zilnic necesar de calorii si toti nutrientii de care are nevoie.

Abia in apropierea varstei scolare alimentatia copilului trebuie sa scada in grasimi si sa creasca in fibre. Pana atunci, asigura-te ca mananca suficiente alimente bogate in grasimi bune si cantitati limitate de produse cu fibre.

Pana la varsta de 5 ani, dieta lui trebuie sa fie scazuta in zaharuri sau sare si bogata in fructe si legume. Nu trebuie sa treaca o zi fara ca micutul tau sa nu manance fructe si legume.

Indiferent de varsta pe care o are, poti asigura micutului tau o dieta echilibrata, prin alegeri alimentare variate din 4 grupe principale de alimente:

  • paine si cereale si alimente amidonoase;
  • fructe si legume;
  • lapte si lactate;
  • carne, peste si alternative.


Exista si o a 5-a categorie de alimente care include produsele de patiserie, prajiturile si dulciurile, bogate in grasimi nesanatoase, calorii si cu un continut scazut de elemente nutritive esentiale. Consumul acestora trebuie limitat sau evitat, pe cat posibil.

Combinarea zilnica a alimentelor din cele 4 categorii prezentate mai sus asigura micutului tau toate elementele nutritive necesare pentru a creste mare si sanatos.

Foto: simplebites.net

Aportul zilnic de calorii la copii in functie de varsta

Chiar daca obezitatea este in continua crestere printre copii si cand vine vorba de calorii, majoritatea parintilor intra in panica, copiii au nevoie de acestea pentru a face fata tuturor activitatilor zilnice si a deveni adulti sanatosi.

Caloriile zilnice necesare se stabilesc in functie de mai multi factori, cei mai importanti fiind sexul si varsta. Nivelul de activitate joaca si el un rol esential in stabilirea aportului zilnic necesar. Iata cateva valori orientative de calorii zilnice necesare pentru fiecare varsta si sex:

  • 1-3 ani (baieti - 1230 calorii; fete - 1165 calorii);
  • 4-6 ani (baieti - 1715 calorii; fete - 1545 calorii);
  • 7-10 ani(baieti - 1970 calorii; fete - 1740 calorii);
  • 11-14 ani(baieti - 2200 calorii; fete - 1845 calorii);
  • 15-18 ani(baieti - 2550 calorii; fete - 1940 calorii);

Vitamine si minerale pentru copii

Vitaminele si mineralele sunt esentiale in sanatatea copilului si sunt asigurate cu ajutorul unei diete echilibrate. Cele care nu trebuie sa lipseasca din dieta niciunui copil sunt:

  • acizii grasi esentiali;


Micutul trebuie sa faca periodic analize de sange pentru ca pediatrul sa monitorizeze prezenta acestor nutrienti in organism si sa gaseasca eventualele carente ori deficiente vitaminice care ar putea aparea. Numai pe baza rezultatelor analizelor se recomanda suplimentele alimentare pentru compensarea sau completarea anumitor necesitati. Tipul si doza zilnica a acestora este stabilita numai de catre medic.

Pediatrul poate stabili exact care sunt vitaminele de care mai are nevoie si meniul adecvat pentru echilibrarea valorilor nutritive din organism. In cazul in care nu esti sigura in privinta regulilor alimentare potrivite pentru varsta micutului tau, roaga pediatrul sa te ajute in formarea unor directii alimentare potrivite pentru copil.

Citeste si despre