Imitarea adultilor, identificarea cu parintii

Pe masura ce creste observi cum bebelusul tau imita tot ceea ce faci. Fie ca te joci cu mainile, ca schimbi programul la telecomanda sau ca sofezi, copiii mici, ambitiosi din fire, se cred atotstiutori si vor sa iti faca o mare parte din activitatile pe care le intreprinzi in preajma lor. Ai stat vreodata si te-ai intrebat de ce fac micutii asta?

Copilul are tendinta sa inlature toate indoielile, prin victoria binelui asupra raului. Aceasta corespunde intru totul dorintei lui de a se comporta in asa fel incat sa fie pe placul parintilor, educatoarei, copiilor mai mari.

Asteapta totdeauna consimtamantul si/sau lauda parintilor. Incearca sa placa celor din jur.

El ii imita pe adulti in jocurile sale "de-a mama si de-a tata", "de-a doctorul", "de-a politistul" etc.

In fantezia sa se vede adult si erou. Este mandru de parintii sai si este in stare sa planga sau sa se bata daca cineva ar spune ceva rau despre ei.

Copilul a constatat ca este o fiinta independenta. Acum incearca sa-si inchipuie ce ar vrea sa devina.

Curiozitatea ia o mare amploare in viata copilului de cand este foarte mic.  Daca la varsta prescolara aceasta se manifesta printr-un bombardament de intrebari care-ti sunt adresate in incercarea de a intelege lumea inconjuratoare, la varste mici copiii isi satisfac curiozitatea incercand sa imite comportamentele celor din jur. Ei nu isi dau seama de consecinte, ci vor doar sa afle ce se poate intampla daca fac si ei ceea ce au vazut la parinti.

Copiii trebuie supravegheati indeaproape la varste mici pentru ca se aventureaza in cele mai periculoase activitati pe care le vede la tine: sa taie cu cutitul, sa puna vase la loc etc.

Parintii sunt principalele modele de comportament ale copiilor inca de la nastere. Ei sunt tot timpul in preajma lui, se simt in siguranta si au incredere in ei. In concluzie, pentru copil parintele este cel mai bun exemplu de imitat.

De aceea specialistii indruma parintii sa fie modele pozitive de comportament si sa fie atentie la toate miscarile pe care le fac in preajma lor, pentru ca la ei sunt ca niste sugative care absorb toate replicile si comportamentele parintilor. Ei aleg sa imite parintii pentru ca stiu ca acestia nu au cum sa faca ceva rau. Ceea ce fac parintii este intotdeauna bine si atunci ei considera ca nu e nimic in neregula sa faca si ei acele lucruri.

Este logic sa-si aleaga drept ideal pe cei din imediata apropierea lui. Ei presupun ca parintii nu se comporta atat de urat incat sa nu poata fi acceptati ca ideal de viata. Aceasta faza de identificare care dureaza cativa ani si este in continua schimbare.

Identificarea cu parintii intareste increderea in sine a copilului. Incearca sa faca totul la fel sau mai bine decat ei. Alearga cu ei si se bucura daca-i intrece.

La 3 ani copilul si-a insusit notiunile de "trebuie" si "este permis". Uneori se lauda, exagereaza, foloseste cuvinte mari. Toate acestea sunt incercari de a fi ca adultii.

Se simte ca un adult si ar vrea sa beneficieze de toate privilegiile acestuia:

• sa nu se culce devreme;

• sa priveasca la televizor impreuna cu toata familia;

• sa mearga in vizite;

• sa manance cu lingura mare;

• sa bea din ceasca etc.

Copiii invata foarte multe lucruri din comportamentul parintilor. Depinde de parinti daca sunt lucruri pozitive sau negative. Parintii devin intr-o oarecare masura un instrument de educatie pentru ei.

Acest proces prin care copiii preiau exemplele de comportament ale parintilor este numit de unii specialisti "invatare accidentala". Ei sustin ca prin acest proces copiii dezvolta instrumentele de baza pentru supravietuire si adaptare de care au nevoie inainte de a patrunde in mediul scolar.

Exemplele de invatare accidentala se manifesta atat in insusirea de termeni noi in vocabular si de dezvoltare a limbajului pana la preluarea unor modele de comportament complexe.