1 Iunie. Cadouri de Ziua Copilului

| | Actualizat: 2014-05-23 15:24:57

1 Iunie este Ziua Copilului pe tot globul si reprezinta o zi a distractiei si a jocurilor copilariei. De 1 Iunie nu trebuie sa lipseasca tortul imens de ciocolata, multe cadouri si palarii de petrecere...pe scurt, toate ingredientele unei Zi a Copilului reusita. Pentru a face din 1 Iunie o zi cu adevarat distractiva pentru copilul tau, iti propunem cateva idei de cadouri si de targuri pe unde sa aruncati un ochi.

Desi cadourile aduc zambete oricui le primeste, acest lucru este cu atat mai adevarat in cazul copiilor. Ziua Copilului este ocazia perfecta sa il rasfeti pe copilul tau cu un cadou special. Desi cadourile ar trebui alese avand in minte preferintele copilului, noi iti propunem o lista de cadouri cu care nu poti sa dai gres.

 Idei de cadouri pentru 1 Iunie, Ziua Copilului

Pentru bebelusi


Cand vine vorba de bebelusi, un cadou personalizat este alegerea perfecta de Ziua Copilului. Exista o multime de magazine care vand cadouri personalizate, de la jucarii, haine si chiar bijuterii. Alege ceva pe care sa ii poti inscriptiona numele si pe care sa il poti pastra peste ani pentru a i-l arata cand va creste.

Daca doresti un cadou mai conventional, poti alege din marea varietate de jucarii pentru bebelusi: de la plusuri moi, la jucarii din lemn sau cauciuc, care canta sau au lumini colorate, si pana la paturici "vorbitoare" pe care copilul tau se poate juca si invata lucruri noi. Preturile incep de la sume modice pana la unele exorbitante, asa ca nu te lasa purtata de val, alege ceva ce iti permiti, oricum bebelusul se va bucura in egala masura.


Pentru copiii mici si mari


Seturile de bucatarie sau de "doctor" sunt intodeauna o alegere buna. Copiilor le plac jocurile in care trebuie sa isi asume un rol de adult, fie el de doctor, bucatar sau profesor. Aceste jocuri pot fi distractive si in mai multi, asa ca invita-i si pe prietenii copilului tau sa ia parte la distractie!

Daca micutul tau are in jur de 12 ani, ii poti cumpara un joc go sau de sah. Aceste jocuri nu sunt numai distractive, ci si educative, dezvoltand gandirea logica si inteligenta copiilor.

O alta optiune buna este un joc de societate pe care il poate juca toata familia sau echipament pentru jocuri sportive de echipa (o minge de volei, o minge de baschet, o racheta de tenis etc). In acest fel puteti si sa petreceti mai mult timp impreuna, mai ales ca vine vara si activitatile in natura sunt preferatele copiilor.

Orice varsta ar avea copilul, tot or sa-l atraga dulciurile si torturile. Poti sa le pregatesti acasa, impreuna cu el, si sa folositi ingrediente sanatoase: fructe colorate, frisca facuta in casa, suc de la compotul de fructe pentru insiropare si blat copt in cuptor. In aceasta zipoti sa il rasfeti si cu ciocolata, bomboane sau bezele. E ziua lui in definitiv!

Citeste si despre