Fimbrioplastia, operatia de deblocare a trompelor uterine

| | Actualizat: 2011-09-28 15:02:44

Fimbrioplastia este o metoda chirurgicala de deblocare a trompelor uterine in vederea tratarii infertilitatii la femei.

Aceasta poate fi aplicata numai in cazul blocarii partiale a trompelor sau daca obstructia este localizata cat mai aproape de ovare.

Este cosiderata, insa, o metoda extrem de eficienta si cu sanse foarte mari de succes in vederea restabilirii fertilitatii.

Cand se face fimbrioplastia?

Singurele tratamente valabile pentru cazurile de obstructie a trompelor uterine sunt interventiile chirurgicale. Exista mai multe optiuni pe care medicii le au la indemana. De obicei, se folosesc tehnici microchirurgicale, de ultima generatie: reanastomoza tubara, salpingotomia, fimbrioplastia sau histerosalpingoscopia.

In functie de particularitatile pe care le prezinta fisa medicala si de locul unde este pozitionat blocajul tubar, medicii selecteaza una dintre proceduri.

De obicei se apeleaza la fimbrioplastie doar in cazul in care obstructia trompelor uterine este partiala, iar blocarea este localizata la capatul terminal al trompei, undeva cat mai aproape de ovar.

Se mai poate face procedura in cazul in care blocarea are o cauza structurala - de exemplu, fibroza. Un efect al fibrozei este acela de a impiedica preluarea ovulului fecundat si de a opri evolutia fireasca a unei sarcini.

Scopul interventiei chirurgicale este acela de a deschide trompele uterine si de a salva functiile fimbriilor (franjuri mobili care permit captarea ovocitului eliberat la suprafata ovarului) pentru a permite transportul ovocitelor catre fertilizare.

Medicii nu recomanda aceasta procedura decat dupa o evaluare completa a cauzelor infertilitatii si doar in situatia in care nicio alta metoda nu are sanse de izbanda.

Cum se face fimbrioplastia?

Inainte de a recurge la fimbrioplastie, medicii fac o laparoscopie amanuntita pentru un diagnostic cat mai precis. Procedura laparoscopica va fi combinata cu examinarea pelvina, pentru o acuratete mai buna.

Pozitia pe care trebuie sa o ai pentru operatie nu este aceeasi cu pozitia clasica de la ginecolog in care se sta cu picioarele "in sus" . Trebuie sa stai culcata pe spate cu picioarele coborate (de la genunchi) sau puse pe scarite, astfel incat soldurile sa fie extinse la 10 grade. In acest fel vulva si perineul sunt mai bine expuse pentru scopul operatiei. Pozitia permite o explorare mai buna a zonei si o manevrare mai usoara a instrumentelor in timpul interventiei.
Medicul face o incizie la nivel abdominal, cat mai aproape de pelvis. In urma inciziei, uterul si organele asociate sunt expuse, iar medicii pot actiona asupra adeziunilor care blocheaza trompele, pentru a le indeparta.

Hemostaza (oprirea hemoragiilor) este esentiala pentru reusita interventiei. Situatiile hemoragice trebuie manipulate cu grija pentru a nu pune in pericol vascularizarea trompei uterine obstructionate. Exista un pericol foarte mare de disectie a mezosalpinxului (una dintre partile care sustin anatomic ovarele).

Sansele de reusita ale operatiei depind foarte mult de cat de extins era blocajul, dar si de alte probleme de fertilitate asociate pe care le poti avea la momentul prezentarii la medic.

Reusita este mai mare daca obstructia are cauze functionale (trompele sunt blocate de un dop de mucus sau de alt tesut), decat daca are o cauza structurala (de exemplu, de fibroza). In general, dupa fimbrioplastie poti ramane insarcinata in mod natural si poti duce cu succes sarcina la termen.

Citeste si despre