Salpingostomia, ce este si cum se face?

| | Actualizat: 2011-10-28 12:51:02

Salpingostomia este o interventie chirurgicala efectuata cu scopul repararii trompelor uterine avariate sau obstructionate ori a indepartarii sarcinii ectopice. Se poate face laparotomic sau laparoscopic, si are si rolul de a restabili fertilitatea.

De ce se face salpingostomia?

Trompele uterine au rolul de a transporta ovulul matur de la ovare in uter pentru fecundare. Intr-o sarcina normala, nu exista probleme legate de transportul acestuia si de implantarea lui in uter (nidatie). Insa in cazul unei sarcini ectopice, ovulul se implanteaza in afara uterului (in general ramane blocat in trompe) si este nevoie de interventie chirurgicala pentru indepartarea lui. Salpingostomia este metoda mircochirurgicala prin care se indeparteaza acest tip de sarcina.

Scopul acesteia este nu numai indepartarea ovulului blocat in trompe, ci si redarea fertilitatii in cazul deteriorarii trompelor sau obstructiei lor (indepartarea fluidelor, adeziunilor sau a altor tesuturi care impiedica functionarea lor corecta).

 

Cum se face salpingostomia?

Procedura poate fi facuta laparoscopic sau laparotomic, sub anestezie generala sau locala.

Laparotomia presupune o incizie abdominala necesara pentru explorarea si vizualizarea trompelor uterine. Daca una din trompe este rupta ca urmare a unei sarcini ectopice, atunci salpingostomia va rezeca partea deteriorata a acesteia si va reface trompa. In situatia in care trompa inca nu s-a rupt si este doar inflamata, medicul va apela la un medicament numit vasopresina pentru a diminua cantitatea de sange acumulata in zona. Aceasta este injectata direct in trompa.

Dupa aceea, medicul va face o mica incizie in peretele trompei afectate (numita salpingostomie lineara), exact in zona in care a aparut sarcina ectopica. Se scoate produsul conceptiei prin aceasta incizie cu ajutorul unui instrument numit irigator aspirator. Hemoragia aparuta in urma interventiei este oprita prin suturi sau prin punerea unei presiuni locale cu ajutorul forcepsului. Incizia abdominala nu se sutureaza, ci se lasa sa se vindece de la sine.

Foto: howconceive.com

Procedura laparoscopica de realizare a salpingostomiei se face tot prin interventie chirurgicala si presupune introducerea unui instrument (laparoscop), dotat cu lumina si camera video, printr-o incizie foarte mica facuta prin ombilic. Medicul poate explora trompele uterine cu ajutorul imaginilor pe care le afiseaza camera pe un monitor special.

Avantajul laparoscopiei este ca interventia este mai putin invaziva, recuperarea este mai rapida si mai putin dureroasa decat in cazul laparotomiei (doar 2.4 saptamani in comparatie cu 3.6 saptamani). Pe de alta parte, incizia abdominala permite medicului sa exploreze mai atent zona si sa aiba acces mai usor la organele pelvine.

Chiar daca perioada de recuperare este mai indelungata, majoritatea celor care trec prin salpingostomie se pot ridica din pat in a 3-a zi dupa interventie si pot reveni la activitati cotidiene ca sport, munca si condus in maxim o luna.

Care sunt riscurile asociate salpingostomiei?

Ca orice interventie chirurgicala, nici aceasta procedura micro-chirurgicala nu este scutita de riscuri. Pot interveni mai multe complicatii legate de anestezie, hemoragii severe, leziuni ale organelor invecinate sau infectie. Cazurile in care apar acestea sunt foarte rare, dar trebuie monitorizate atent.

Citeste si despre