Sindromul de insuficienta precoce a ovarului

| | Actualizat: 2007-01-07 15:56:14
Intrebare:

- Am 25 de ani si mi s-a pus diagnosticul de insuficienta ovariana prematura. As dori sa stiu daca in cazul meu se poate vorbi de insamantare artificiala sau sa fiu mama purtatoare. Imi doresc foarte mult un copil si as face orice pentru a putea avea unul. Daca pot fi mama purtatoare, la ce clinica se poate realiza acest lucru? Care sunt sansele de a avea o sarcina normala si de a reusi sa o duc la bun sfarsit? Cam cat ar costa (cu toate ca as da oricat sa pot ramane gravida)? As dori sa stiu daca as putea veni la dvs. la cabinet la un consult.

Raspuns:
 

Sindromul de insuficienta precoce a ovarului se intalneste la femei tinere (ca si in cazul dumneavoastra), la care menarha (prima menstruatie) a aparut la o varsta normala, cu cicluri menstruale regulate pentru o scurta perioada de timp, dupa care se instaleaza o spaniomenoree progresiva (atat perioada in zile, cat si cantitativ, a pierderii sangelui menstrual, se reduc progresiv) ce duce la amenoree definitiva in jurul varstei de 30 de ani, situatie etichetata ca menopauza precoce.

Sunt prezente bufeurile de caldura si concentratia hormonului FSH in sange este crescuta. Ovarele, de dimensiuni reduse, nu sunt functionale, astfel ca secretia hormonilor sexuali este serios afectata.

Nu stiu in ce masura, va poate folosii faptul de a fi mama purtatoare, in primul rand pentru ca si pentru sarcina este nevoie de un echilibru al hormonilor sexuali, respectiv hormonilor specifici perioadei de gestatie, echilibru in care este inclusa si functionalitatea ovarului, echilibru necesar si in pregatirea uterului pentru a fi capabil sa mentina o sarcina.

In al doilea rand pentru ca acel copil pe care dumneavoastra eventual doriti sa-l purtati, din punct de vedere legal, nu este al dumneavoastra – asa dupa cum spune si titulatura dumneavoastra ati fi doar mama purtatoare.

Pentru mai multe informatii va puteti adresa personalului sectiei de fertilizare in vitro din cadrul Spitalului Clinic de Obstetrica si Ginecologie "Panait Sirbu".

dr. Ciprian Pop-Began
- Obstetrica ginecologie -Spitalul Clinic de Obstetrica-Ginecologie Prof. Dr. Panait Sarbu

Detalii specialist

Citeste si despre