Andrei Aradits a absolvit Universitatea Nationala de Arta Teatrala şi Cinematografica "I.L. Caragiale" in 1996, clasa profesorului Florin Zamfirescu. A jucat la Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul Bulandra si Teatrul National. Il intalnim pe Andrei Aradits si in lungmetraje: "Tatal fantoma" (2009), "Bunraku" (2009), "Cenusa si sange" (2009) - film prezentat in afara competitiei Festivalului International de Film de la Cannes din 2009, "Slaughter" (2009), "Contra timp"(2008), "Restul e Tacere" (2008 ), "Greseala din trecut" (2007).
Sursa foto: famouswhy.ro
A jucat si in seriale de televiziune precum "Mafalda di Savoia" (2006), "In familie" (2002) - rolul Florin Avram, "Efect 30" (2009). Din anul 2010 il intalnim pe Andrei Aradits in distributia telenovelei "Narcisa salbatica" in rolul Cristian.
Este, totodata, trainer al cursului de arta dramatica din cadrul programului multidisciplinar de formare pentru profesorii din invatamantul preuniversitar, coordonat de UNATC, "Competente in comunicare, performanta in educatie".
Andrei Aradits este casatorit si are un baiat in clasa I, Eric.
Copilul.ro: Cum te-ai prezenta tu cuiva care nu te cunoaste deloc, cuiva care te vede acum pentru prima data? Ce te defineste, ce te descrie cel mai bine din tot ceea ce faci?
Andrei Aradits: Daca m-as prezenta cat timp arde un bat de chibrit, ar suna asa: „Buna ziua, sunt Andrei Aradits, se citeste Orodici, sunt tata, actor, presedinte de bloc, ungur nascut in Colentina... Ma definesc deopotriva confuzia, lenea, sarcasmul, caldura si, sper, autoironia".
Copilul.ro: Prin prisma caror roluri sociale interactionezi cu copiii si in ce fel?
Andrei Aradits: Cu copii nu simt nevoia sa folosesc roluri. Nu fac eforturi sa comunic cu ei. Imi plac si ma port cu ei mai normal decat la diverse evenimente unde trebuie sa-mi asum diverse roluri.
Copilul.ro: Ce anume te ajuta, pe ce te bazezi in „profesia” de parinte? Care crezi ca sunt ingredientele unei bune relatii cu copiii nostri? Cum construim aceasta buna relatie?
Andrei Aradits: Ma bazez pe memorie in calitate de parinte. Eric seamana bine cu mine. Imi recunosc gandurile. Si in plus posed si cultiv un fel de infantilitate. Cred ca fiecare relatie copil-parinte are alt tip de ingredient. De cand am copil am invatat sa nu mai dau sfaturi definitive. In principiu e important sa-l iubesti si sa fii sincer atent la el.
Copilul.ro: Care este cea mai draga amintire legata de copilaria ta?
Andrei Aradits: Cand eram mic, mama nu avea cu cine sa ma lase si am fost o perioada la un camin saptamanal. L-am urat. Singurele momente frumoase erau cand venea mama si ma scotea in Cismigiu. Mi-aduc aminte cand culegeam cu ea toamna frunze colorate.
Copilul.ro: Ce crezi ca au facut bine parintii tai si ce au facut mai putin bine? Au fost niste parinti aspri sau niste parinti toleranti?
Andrei Aradits: Mama m-a lasat prima oara singur cu trenul Bucuresti - Lugoj in vacanta de vara dintr-a-ntaia. Aveam 7-8 ani. Si acum mi-aduc aminte cat de mandru eram. Am fost lasat sa ma descurc. Mi-a prins foarte bine. Nu erau aspri. Daca n-am urme de curele pe spinare la cate am facut, sigur erau toleranti.
Copilul.ro: Cum primeau parintii deciziile tale? Le acceptau, discutati sau isi impuneau punctul de vedere?
Andrei Aradits: Nu cred ca am avut in vocabular cuvinte asa importante ca „decizii”. Voiam si eu niste... chestii. Uneori le primeam, alteori nu.
Sursa foto: famouswhy.ro
Copilul.ro: Ce anume din ceea ce au facut parintii tai faci la fel in mod voit? In ce situatii te surprinzi reactionand cum reactionau parintii tai, si asta involuntar? Ce faci diferit?
Andrei Aradits: Incerc sa-l las pe Eric cat pot de liber.
Ma surprind facandu-i morala desi stiu pe pielea mea ca n-are nici un efect. Lasa capul in jos si afiseaza ochii vinovati, dar n-aude ce-i spun.
Uneori ii dau cate o palma. Pe mine mama nu ma batea. Imi facea morala. Oribil. As fi preferat o palma cinstita decat vorbele alea lungi care-mi intrau pe-o ureche si-mi ieseau pe cealalta si imi luau si din timpul de joaca.
Copilul.ro: Cum stim ce vor copiii nostri cu adevarat, ce este potrivit pentru ei si ce fac numai pentru a ne face noua placere?
Andrei Aradits: Ce vor cu adevarat copiii este atentie si iubire. Ce e potrivit pentru ei e atentia si iubirea. Daca fac ceva pentru a ne face placere, o fac ca sa caute atentie si iubire.
Cum putem sa traducem practic aceasta teorie frumoasa? Habar n-am. Sunt plin de vicii de procedura.
Copilul.ro: Ce rol a jucat scoala in evolutia ta? A fost o obligatie sau a fost o dragoste? Acesta relatie pe care ai avut-o cu scoala a fost influentata de dascalii, de educatorii pe care i-ai avut?
Andrei Aradits: Scoala m-a invatat cum sa trisez, cum sa copiez, cum sa ma scot, cum sa mint, cum sa manipulez. N-a fost nici o dragoste. Am urat sa ma scol devreme, sa tocesc, sa ingurgitez informatii 90% inutile, sa depun efort. Am iubit cativa profesori. Atunci am invatat fara efort.
Copilul.ro: Cand si cum ai descoperit ceea ce vrei sa faci mai departe? Cum ai stiut ca este drumul cel bun?
Andrei Aradits: N-as putea spune ca am descoperit ceva. Am dat bacul, aveam talent la limbi straine si mi se parea teatrul interesant. Am dat cu banul, a picat stema, am dat la teatru. Deocamdata drumul pare ok. Daca se afunda, gasesc eu o carare.
Copilul.ro: Povestile, teatrul, filmele, televiziunea, calculatorul pot fi instrumente in educatia si in descoperirea pasiunilor copiilor? Care iti plac si care nu? Ca parinte, pe care le folosesti?
Andrei Aradits: Orice poate fi un instrument in descoperirea pasiunilor copiilor de la chibrit la asul de pica. Teoretic. Practic, calculatorul poate avea insa in el viciul jocurilor, televiziunea – lenea creierului, filmele – cliseele de comportament, teatrul – manierismul snob, povestile... cred ca povestile sunt OK.
Copilul.ro: Care a fost cartea ta preferata in copilarie si care este cartea preferata acum? Ce au schimbat ele in felul tau de a vedea lumea, ce a fost si este diferit de la aceste carti incolo?
Andrei Aradits: In copilarie erau "Aventurile lui Huckleberry Finn" si "Douasprezece scaune" si "Vitelul de aur". Acum imi plac povestile lui Terry Pratchett. Nu stiu daca ele au schimbat felul meu de a vedea lumea sau ele sunt preferate pentru ca asa vad eu lumea.
Copilul.ro: Ce proiecte de viitor ai? Atat proiecte profesionale, dar si personale?
Andrei Aradits: Ma astept sa castig o mare suma de bani intr-un mod nemeritat si sa-mi continui existenta facand cam tot ce fac acum cu o doza si mai mare de relaxare decat posed in prezent.
Copilul.ro: Exista o varsta cand ar trebui sa nu ne mai uitam la desene animate, sa nu mai citim povesti, sa nu ne mai jucam? Ce dimensiuni ale copilariei crezi ca ar trebui sa pastram nealterate?
Andrei Aradits: Cred ca e o intrebare tendentioasa. N-ar trebui sa judecam oamenii care nu mai pot sa se joace, sa se uite la desene animate sau sa citeasca povesti. Sunt oameni seriosi si n-au ajuns asa intentionat. Nu e vina lor. Intr-un fel ar trebui sa le fim recunoscatori. Cineva trebuie sa faca si contabilitate. Cat despre dimensiunile copilariei, ar trebui pastrate toate... in afara poftei de mancare, altfel vom regreta dimensiunile.
Copilul.ro: Multumim!