Ce fac in cazul in care copilul meu sufera un traumatism dentar?

| | Actualizat: 2017-01-04 16:49:30

Nu putine sunt situatiile in care copiii se implica in jocuri, sporturi sau fel de fel de activitati specifice varstei, in timpul carora devin victimele unor accidente. Ca parinti, trebuie in primul rand sa incercam sa prevenim aceste intamplari neplacute, care pot avea consecinte grave asupra sanatatii micutului, il pot traumatiza, si ii pot afecta mai tarziu integrarea in societate.

O metoda de prevenire, care este indicata celor ce practica diverse sporturi, este purtarea unei gutiere personalizate in timpul activitatii. O gutiera eficienta trebuie sa fie confortabila, rezistenta, durabila, usor de curatat si nu trebuie sa impiedice respiratia.

Acestea trebuie schimbate periodic, deoarece se uzeaza si isi pierd eficienta, iar la copii si adolescenti cu atat mai mult cu cat dimensiunile cavitatii lor bucale sunt in crestere si devin inconfortabile.

Cand apare o situatie neprevazuta,  este important sa ne pastram calmul si sa stim ce trebuie sa facem pentru a depasi impasul:

- In cazul unei avulsii dentare, dintele iese din alveola cu tot cu radacina: il punem sa clateasca gura cu apa, pentru a putea vizualiza mai bine zona accidentata, prindem dintele de coroana ( niciodata de radacina, deoarece ii distrugem fibrele periodontale ramase, care au rol important in replantarea dentara!) , il putem ruga pe cel mic sa-l tina in gura ( intre dinti si obraz) sau il introducem intr-un recipient cu putin lapte, pana ajungem la stomatolog. Rata de succes a interventiei de replantare dentara este cu atat mai mare cu cat ne prezentam mai rapid ( in primele 60 minute, ideal in primele 15 minute de la avulsia din alveola ). Prognosticul replantarii dintelui este influentat de mai multi factori, dar trebuie sa stim ca cele mai mari sanse de reusita sunt  in cazul dintilor permanenti tineri ai copiilor, care isi pot pastra vitalitatea.

- In cazul unei fracturi dentare, una sau mai multe bucati din coroana dintelui pot fi desprinse. Cel mic va clati gura cu apa pentru a vizualiza mai bine rana, apoi adunam toate fragmentele de dinte, le punem intr-un recipient cu apa si ne indreptam grabnic spre stomatolog! Daca toate fragmentele vor fi pastrate, dintele poate fi restaurat la aspectul sau initial!

- Alteori, accidentele dentare pot imbraca urmatoarele aspecte: dintii pot fi infundati in gingie, dintii sunt integri, dar au fost mobilizati, miscati din pozitia lor. In toate aceste cazuri, nu intervenim sa repozitionam dintele cu mana, ci mergem de urgenta in cabinetul dentar. Daca rana este sangeranda, curatam cu apa si incercam sa oprim sangerarea buzei prin presiune locala cu o compresa curata.

Articol realizat de Comunitatea Doctoruldedinti.info

Citeste si despre