Nou-nascutul la 3 saptamani

/ / Modificat: 2014-02-19
Nou-nascutul la 3 saptamani

Dupa primele 3 saptamani de viata a nou-nascutului, i-ai invatat comportamentul si obiceiurile, ii cunosti programul de somn si de hrana si devii constienta de faptul ca micutul tau se dezvolta de la o zi la alta. Pentru a nu te alarma din cauza unor schimbari firesti sau, dimpotriva, pentru a lua masurile care se impun, afla mai multe despre comportamentul si obiceiurile unui nou-nascut la 3 saptamani.

nou-nascut-somn

Plansul

Plansetele unui nou-nascut de 3 saptamani pot capata varietate, in functie de nevoile pe care bebelusul incearca sa le transmita. Astfel, plansul care indica faptul ca ii este foame are adesea o tonalitate joasa si este insotit de suptul nervos al degetului.

Plansul care sugereaza ca nou-nascutul este plictisit este intermitent si presarat cu scancete. In cele din urma, daca bebelusul tau este nelinistit, este obosit sau intampina vreun disconfort, plasul sau va fi continuu si agasant.

La 3 saptamani de la venirea pe lume a bebelusului, poti invata sa faci diferenta intre aceste tipuri de plansete, astfel incat sa ajungi sa reduci simtitor timpul pe care sugarul il petrece plangand.

Ce se intampla insa cand, desi iti alaptezi, iti schimbi sau iti legeni bebelusul, micutul continua sa planga? Exista o serie de semne care ar trebui sa te determine sa iei legatura urgent cu medicul pediatru:

nou-nascutul are febra, tuseste, iar nasul ii curge;

• continua sa planga in timp ce il alaptezi si dupa ce l-ai hranit;

• plange mai mult de 3 ore pe zi;

• se confrunta cu refluxul gastroesofagian sau scuipa foarte mult;

• are diaree sau scaune urat mirositoare;

• pierde in greutate sau nu castiga suficient de mult in greutate;

• are scaune cu sange.

Toate acestea pot fi simptome ale unor probleme de sanatate (infectii, alergii).  

Alaptarea, suzeta si suptul degetului

suzeta_bebe

Nou-nascutul la 3 saptamani simte o nevoie imensa de a suge, iar tu nu ai niciun motiv sa descurajezi acest instinct.

Iar daca sanul tau nu este pe aproape pentru a ajuta nou-nascutul sa se linisteasca, probabil ca va descoperi ca isi poate suge degetul.

Trebuie sa stii ca suzeta nu este recomandata, mai ales in prima luna de viata, pentru ca poate compromite atasarea la san a nou-nascutului.

Somnul

In cea de-a treia saptamana de viata a nou-nascutului tau, esti deja la curent cu programul de somn al celui mic, chiar daca, pentru moment, acesta nu este inca foarte precis. In aceasta etapa, bebelusul tau doarme aproximativ 18 ore pe zi, dar nu mai mult de 4 ore consecutiv.

De asemenea, este important sa te asiguri ca nou-nascutul nu sta in permanenta pe spate sau pe burtica. O alternanta a acestor pozitii este esentiala in vederea prevenirii plagiocefaliei - aplatizarea unei portiuni a craniului (inca maleabil) celui mic, cauzata de aplicarea presiunii intr-o singura zona in timpul somnului.

Daca bebelusul doarme pe spate, cand este treaz asigura-te ca sta cat mai mult timp pe burtica. In acest fel, il ajuti sa isi dezvolte si muschii gatului.

Articole si informatii utile despre nou-nascutul de 3 saptamani

Cum arata un nou-nascut sanatos?

Plansul in primele saptamani de viata

Bebelusul are colici si plange fara oprire

Alaptarea nou-nascutului, la ce sa te astepti in primele saptamani

Probleme digestive frecvente la nou-nascut

Buricul nou-nascutului

Reflexul Moro la nou-nascut

Scaunul nou-nascutului

Baita

La 3 saptamani de la nastere, bebelusul tau ar putea fi pregatit pentru prima sa baita adevarata. Aceasta nu poate avea loc inainte ca nou-nascutului sa ii cada buricul, intrucat este necesar ca zona respectiva sa fie mentinuta in permanenta uscata.

Odata ce bebe este pregatit pentru prima lui baita, pune la indemana toate obiectele de care ai nevoie in acest sens, dupa care da startul baitei propriu-zise. Pentru a preintampina orice incidente potential periculoase, aseaza in cadita in care ii vei face baie bebelusului un prosop moale, 100% din bumbac, care il va proteja pe bebe de eventualele alunecari.

Apa din cadita de baie trebuie sa fie potrivit de calda (verifica-i temperatura scufundandu-ti mana pana la incheietura). Daca temperatura este adecvata, asaza mana stanga in spatele umerilor lui bebe, in timp ce degetele ii apuca subsuoara, iar pe cea dreapta sub fundulet. Ridica-l cu blandete si aseaza-l in cadita de baie.

Spala-ti micutul cu produse adecvate varstei sale (sampon si sapunuri pentru copii, fara parfum si alti aditivi) si incepe din partea superioara a corpului inspre cea inferioara si dinspre fata inspre spate.

La finalul baitei, infasoara-ti bebelusul intr-un prosop mare si pufos si aplica pe trupusorul lui o lotiune speciala care sa ii ofere pielii sale delicate hidratarea de care are nevoie.

Colicile

Colicile sunt acele crampe ori dureri la nivel abdomenului care debuteaza in jurul varstei de 2 saptamani si care se incheie la 3-4 luni de viata. In timpul episoadelor dureroase, care pot aparea si disparea la fel de brusc, sugarul plange, se agita si isi freaca piciorusele.

Vei remarca faptul ca, de regula, colicile se manifesta seara sau dimineata si dureaza, cumulat, circa 2-3 ore pe zi. Intrucat nu se cunosc precis cauzele aparitiei acestui tip de disconfort abdominal la bebelusi, nu exista nici un tratament exact care sa determine disparitia sa. Cu toate acestea, este important sa stii ca un bebelus care are colici este un micut perfect sanatos si normal.

Vrei sa iti alini bebelusul in timpul unei crize de colici? Ia-l in brate, leagana-l usor, vorbeste-i ori canta-i. Toate aceste comportamente il vor ajuta sa treaca mai usor peste momentele neplacute.

Comportamente noi la nou-nascutul de 3 saptamani

Bebelusul tau se dezvolta in permanenta inca din prima clipa de viata, iar in cea de-a treia saptamana de la nastere vei putea remarca o serie de comportamente specifice, care indica o dezvoltare fizica si mentala corespunzatoare.

Astfel, din punct de vedere fizic, un nou-nascut de 3 saptamani reuseste sa isi ridice usor capul, invata sa urmareasca cu privirea un obiect miscator si loveste cu piciorusele salteaua patutului, miscare urmata de lovituri inainte cu piciorul.

Cat despre dezvoltarea mentala, in aceasta perioada bebelusul va incepe sa reactioneze la vorbele tale blande, reusind sa se calmeze daca este tinut si in brate. Tot acum incepe sa te priveasca in ochi si sa isi modeleze primele expresii faciale, inca neclare.

Taguri Nou-nascut Suzeta la nou nascuti Suptul degetului copii Ingrijire nou-nascut

Articole recomandate

Citeste si despre