Importanta atasamentului format intre parinti si bebelusi ia proportii monumentale in raport cu cresterea si dezvoltarea nou-nascutului. Aceasta legatura speciala se consolideaza in primul an de viata al copilului, oferindu-i sentimentul de siguranta necesar pentru a cunoaste lumea inconjuratoare. Potrivit unui numar crescand de cercetari stiintifice, bebelusii care cunosc binecuvantarea atasamentului fata de ingrijitorii lor au cele mai mari sanse de a deveni copii echilibrati, fericiti si pregatiti pentru viata.
Inca din clipa in care sosesc pe lume, copiii sunt pregatiti sa ii invete pe ceilalti despre nevoile lor. Pe masura ce primesc ingrijirea si atentia cuvenita, increderea lor in oameni si mediu devine tot mai stabila. Atasamentul nu ia nastere peste noapte, el este un proces cu doua sensuri, de daruire si primire a afectiunii.
Atasamentul in primul an de viata
Primul an de viata al bebelusului este cheia formarii senzatiei cruciale de atasament, deoarece aceasta este perioada in care creierul micutului se dezvolta cu cea mai mare rapiditate. Mai mult decat atat, in cele 12 luni de la sosirea pe lume, emisfera dreapta a creierului (responsabila cu emotiile) cunoaste o crestere semnificativa, urmand ca ritmul acesteia sa incetineasca de la 14 luni incolo.
Importanta atasamentului la bebelusi este cu atat mai mare, cu cat emotiile sunt singurele lor amintiri din primele luni de viata. Ratiunea si discernamantul apar mult mai tarziu, cand perceptia despre lume incepe sa se bazeze tot mai putin pe sentimente.
Atasamentul nu vine in mod natural odata cu nasterea, ci prinde contur pe parcurs, sub efectul unei ingrijiri tandre. In lipsa acestei relatii dintre ingrijitor si nou-nascut, se creeaza premisele unor tulburari psihologice viitoare ale bebelusului, nascute din neincrederea accentuata in oameni si lumea din jur.
Important de retinut este ca atasamentul se refera la sentimentele copilului fata de parinti, nicidecum la cele ale parintilor fata de acesta.
Atasamentul si comportamentul care il creeaza
Oamenii sunt conceputi in mod natural sa formeze legaturi unii cu ceilalti. Cu totii avem nevoie sa ne simtim ancorati de o "baza", care sa ne asigure protectia in situatii dificile. Comportamentul care creeaza pretiosul sentiment de atasament reuseste sa imprime in constiinta bebelusilor un simt intrinsec de securitate, functional chiar si atunci cand se afla pe cont propriu, mai tarziu in viata.
Mamicile, taticii, bunicii si oricare alta persoana care se ocupa de ingrijirea unui sugar vor observa mici semnale timide din partea acestuia, prin care incearca sa stabileasca legatura de afectiune si protectie atat de importanta pentru el.
Zambetele, scancetele, intinderea manutelor si plansul sunt cele mai comune manifestari ale celor mici, dornici sa primeasca atentie si iubire. Atunci cand primesc un raspuns multumitor, prin contact vizual, zambete, adresari tandre, mangaieri si imbratisari, se relaxeaza suficient pentru a explora cu incredere mediul inconjurator.
In cazuri nefericite, in care bebelusului ii sunt ignorate tentativele de relationare, se va simti ignorat si pedepsit, surse sigure de anxietate si teama pentru viitor.
Atunci cand bebelusii incearca sa atraga atentia celor care ii ingrijesc, se manifesta prin:
- contact vizual;
- mici sunete stridente;
- zambete;
- copierea gesturilor parintilor;
- afisarea unei atitudini relaxate si interesate de ce se intampla in jur.
In cazul in care au nevoie de o pauza sau simt nevoia unei apropieri mai gentile, bebelusii reactioneaza astfel:
- se uita in alta directie;
- isi inchid ochisorii;
- incearca sa scape din bratele cuiva sau imping cu manutele;
- casca;
- par iritati si nelinistiti;
- plang.
Mamicile invata in mod firesc sa descifreze semnificatiile reactiilor celor mici la scurt timp dupa nastere, chiar sa distinga tipurile de plans care indica necesitati diferite. In cazuri mai putin fericite, cand mama sufera de depresie postnatala sau copilul este ingrijit intr-o institutie de plasament, copiii tind sa renunte la incercarile de atasament dupa cateva tentative esuate, fara raspuns.
Consecintele lipsei de atasament
Statisticile arata ca aproximativ 35% dintre nou-nascuti nu reusesc sa stabileasca un sentiment de atasament in primul an de viata. Consecintele acestui lucru se observa de regula mai tarziu in copilarie, cand neincrederea in parinti sau in lumea din jur incepe sa fie tot mai evidenta.
Prin urmare, copiii devin fie hiperdependenti (isi pierd cumpatul atunci cand sunt lasati singuri de parinti sau ingrijitori), fie nepasatori si prea independenti (nu reactioneaza in niciun fel daca sunt lasati pe cont propriu). Alti prichindei privati de confortul atasamentului sunt tematori si haotici in prezenta celorlalti, in special a tutorilor.
Viitorii adulti vor fi susceptibili anxietatii, furei si depresiei. Vor fi incapabili sa se integreze cu succes in grupurile sociale, vor dezvolta un comportament agresiv si nu se vor simti motivati sa studieze sau sa avanseze din punct de vedere profesional. In relatiile personale, se vor dovedi sceptici si ostili apropierilor afective, o perspectiva trista din prisma formarii unei familii fericite si implinite.
Prevenirea atasamentului deficitar
Cea mai mare parte a oamenilor de stiinta sunt de parere ca prevenirea atasamentului deficitar sta exclusiv in mainile parintilor. Ignorarea si respingerea nevoilor copilului sau reactia inconsecventa la acestea tind sa creeze un atasament nesigur, daunator.
O ingrijire dominatoare, abuziva si ostila poate avea de asemenea efecte distrugatoare de durata. Prin urmare, daca vei reactiona cu sensibilitate si afectiune constanta incercarilor micutului tau de a se convinge ca se va bucura mereu de protectie alaturi de tine, increderea acestuia va prinde proportii stabile.
Crearea sentimentului de atasament nu inseamna sa oferi copilului tot ceea ce doreste, la fiecare solicitare. Fenomenul are loc atunci cand parintele ii da de inteles bebelusului ca ii ia in calcul dorinta si nevoile, mai exact ca ii intelege disconfortul si incearca sa gaseasca o solutie potrivita.
Conexiunea emotionala resimtita de copil in primul an de viata reprezinta fundatia atasamentului sanatos de persoanele dragi in adolescenta, atunci cand tranzitia catre viata de adult aduce cu sine provocari diverse de ordin psihologic.
Care au fost semnalele necesitatii de atasament pe care bebelusul tau ti le-a trimis in primele luni de viata? Poveste-ne in sectiunea de comentarii!
