Putem spune ca pana la aceasta varsta copilul devine expert in pastrarea pozitiei in sezut si incepe sa se si catere pe tot ce prinde in jur. Echilibrul se mentine mult mai usor, ridica jucariile cu ambele maini si reactioneaza cand este strigat pe nume.
Este important ca la aceasta varsta sa fie incurajate verbal toate tipurile de activitati fizice, deoarece sistemul nervos este suficient de dezvoltat pentru a intelege anumite afirmatii sau respectiv negatii ale mamei. Cuvintele precum "bravo!" capata inteles dupa varsta de 7 luni si incurajeaza copilul.
Prin dobandirea unei mobilitati mai bune si a unui control nervos adecvat, copilul se poate bucura si de jocuri mai complexe care implica mutarea unui obiect dintr-o mana in alta, ridicarea de pe podea a jucariilor sau aruncarea acestora.
Tot la aceasta varsta intelege ca orice obiect scapat din mana nu dispare si este regasit apoi pe jos undeva. Acest lucru face ca jocul de-a v-ati ascunselea sa capete un alt inteles si sa devina unul dintre jocurile preferate ale acestuia.
Atinge, prinde si arunca!
Putem observa ca la aceasta varsta, predomina anumite miscari reflexe sau mecanice ale copilului. De exemplu, daca ii dam un obiect in mana, acesta il va arunca sau il va lovi de masa sau de podea in majoritatea cazurilor.
Daca va avea amandoua mainile ocupate de jucarii, copilul le va lovi una de cealalta sau le va lovi separat de masa (pentru a observa diferentele dintre acestea), le va schimba una cu cealalta sau le va arunca si ridica din nou. Vom remarca ca il vor atrage obiectele care fac zgomote mai speciale, precum cele din metal (clopotei, linguri, cutii goale etc). Aceste manifestari sunt caracteristice varstei si constituie modalitatea copilului de a analiza lumea din jur.
Atingerea si manevrarea atenta a obiectelor va stimula simtul tactil al copilului, la aceasta varsta facand diferenta intre un obiect rece sau cald, intre unul taios sau bont sau intre unul neted si respectiv deformat.
Controlul asupra lumii inconjuratoare
Interactiunea dintre cauza si efect incepe sa aiba un nou inteles la aceasta varsta. Aratandu-i copilului anumite lucruri sau diferite actiuni, prin repetare si exercitiu corespunzatoare, acesta va invata la randul lui cum functioneaza acestea.
De exemplu atingerea intrerupatorului care aprinde sau stinge lumina devine elementul prin care copilul intelege ca poate sa controleze lumina becului.
Jucariile speciale dotate cu efecte sonore sau luminoase devin preferatele copilului.
Si in acest caz trebuie sa se acorde o atentie deosebita legata de lucrurile cu care copilul se joaca si care pot provoca diferite accidentari (aparate electronice, electrocasnice).
De asemenea, trebuie facuta o selectie atenta a obiectelor cu care se poate juca copilul pentru a nu crea o dependenta, astfel ca trebuie evitate telefoanele mobile, telecomenzile si celelalte gadgeturi (electronice de uz personal).
Cursa cu obstacole
Dezvoltarea abilitatilor motorii se apropie de un maxim la aceasta varsta, astfel ca anumite activitati precum mersul de-a busilea, cataratul sau taratul nu mai sunt o necunoscuta pentru copil. Pernele, lenjeria, cartile sunt obstacole greu de trecut pentru inceput, dar apoi prin exercitiu acestea nu vor mai pune nicio problema.
Atentie la animalele de casa, o pisica adormita sau alintata nu e un obstacol tocmai bun pentru un copil plecat la plimbare pe podea sau pe canapea!
Joaca de-a v-ati ascunselea
Exista nenumarate variante de a va juca "v-ati ascunselea" la aceasta varsta. Se poate incepe cu unele mai putin complicate, de exemplu, acoperirea fetei mamei cu un cearsaf sau prosop si intrebarea: "Unde e mama? Aici e mama!". Exista sute de variante ale acestui joc, iar mama trebuie sa gaseasca zilnic metode noi de delectare a micutului pentru a-i stimula imaginatia si pentru a-i starni interesul.
Odata cu varsta la care copilul devine mult mai mobil si poate sa se deplaseze prin casa, mama se poate ascunde dupa cate o usa sau perete, facand jocul mult mai interesant.
Atentie sa nu speriati copilul, pentru ca astfel acesta va dezvolta o oarecare repulsie pentru orice activitate cu potential necunoscut.
Joaca cu mingea
Copiii mici au fost intotdeauna fascinati de miscarile obiectelor rotunde. Cu toate ca va trece destul de mult timp pana cand copiii vor intelege mecanismul exact al rostogolirii unei mingi, joaca cu aceasta este una dintre preferatele copiilor.
Copiii incearca sa prinda mingea si ii urmaresc miscarile cu multa atentie. Mama poate sa se implice si sa incurajeze copilul pentru reciprocitate in joc, astfel ca dupa un timp acesta sa invete sa trimita mingea inapoi mamei.
Va trece destul de mult timp pana cand copilul va invata sa suteze in minge (miscarile mai ample, de coordonare, necesita antrenament si o dezvoltare completa a sistemului nervos central).