Bebelusul de 10 luni si 3 saptamani

/ / Modificat: 2014-01-17
Bebelusul de 10 luni si 3 saptamani

La varsta de 10 luni si 3 saptamani (43 saptamani), motricitatea grosiera si fina ale bebelusului se dezvolta cu rapiditate, exersand constant mersul de unul singur si dobandind independenta in foarte multe activitati. Bebelusul incepe sa avanseze in dezvoltarea sa si sa faca, treptat, trecerea spre alta etapa a copilariei.

Se apropie de implinirea primului an de viata, moment din care nu va mai putea fi numit bebelus, ci copil mic. Descopera cum se pregateste copilul pentru aceasta tranzitie si ce achizitii noi dobandeste in apropiere de varsta de 11 luni!

Bebelusul la 43 de saptamani (10 luni si 3 saptamani), daca este tinut de manute, poate face cativa pasi.

Uneori bebelusul poate chiar sa bea singur dintr-o canuta special conceputa pentru varsta lui, desi pentru foarte multi copii aceasta abilitate apare peste cateva luni.


Momentul baitei i se va parea foarte distractiv si se va juca mult in apa cu jucariile pentru baita.

Dezvoltarea fizica a bebelusului la 10 luni si 3 saptamani

Bebelusul tau exerseaza, in continuare, abilitatea de a merge, dar incepe sa desluseasca si tainele altor activitati. Copilul invata sa se aplece si sa se ridice la loc, sa se aseze singur in fundulet, amortizand astfel caderile dureroase de altadata.

La varsta de 43 de saptamani, bebelusul reuseste sa se deplaseze foarte bine sprijinindu-se de mobilier. Face insa cativa pasi si fara sprijin, traversand cu rapiditate distanta de la televizor la canapea sau patut, chiar daca inca se clatina serios in timpul mersului si poate mai ia cateva cazaturi.

Din momentul in care incepe sa se aventureze in experienta mersului, este indicat sa il lasi sa mearga descult, insa nu si pe afara. Este momentul alegerii primei perechi de pantofiori, adecvate picioruselor lui, pentru a-l incuraja mai mult sa mearga si prin parc sau prin alte spatii publice. Copilul ar putea dovedi un control al manutelor destul de bun, la aceasta varsta.

Este apt sa tina canuta de bebelus in mana si chiar sa o duca la gurita, incercand sa bea singur din ea. Chiar daca nu reuseste sa faca acest lucru, nu te impacienta! Este o abilitate pe care multi copii o stapanesc si mai tarziu, dupa varsta de 1 an.

mers-bebelus

Comunicarea si dezvoltarea sociala a bebelusului la 10 luni si 3 saptamani

Comunicarea, vorbirea si limbajul incep sa se concretizeze din ce in ce mai mult in dezvoltarea copilului. Bebelusul devine mai constient de modul de intelegere sau utilizare a limbajului, dar mai are destul de multe de invatat.

Si la varsta de 10 luni si 3 saptamani, copilul intelege mai multe cuvinte decat poate pronunta. Desi nu intelege ad litteram toate cuvintele pe care le pronunti, el isi da seama de mesajul pe care i-l transmiti prin intermediul tonului vocii tale, mimicii pe care o ai in timpul vorbirii si prin alte gesturi care-ti tradeaza emotiile. Chiar daca nu poate articula bine cuvinte si nu este apt sa formuleze propozitii, bebelusul progreseaza si in ceea ce priveste dezvoltarea limbajului, facand noi achizitii in vocabular.

In fiecare zi, bebelusul te poate surprinde cu cate un cuvant nou. Pentru a progresa in dezvoltarea limbajului, este important sa comunici constant cu el si sa il expui mediilor in care se comunica foarte mult, deoarece sunt principala lui sursa de invatare a cuvintelor. La aceasta varsta, copilul imita cuvintele pe care le aude in jur.

Bebelusul incepe sa devina din ce in ce mai mult o persoana sociala. Este dependent de interactiunile cu cei din jur si mai ales cu copiii de varsta lui si invata foarte multe lucruri despre cum trebuie sa se poarte si sa relationeze cu ceilalti. Daca organizezi intalniri de joaca cu alti bebelusi de varsta lui, vei observa cum copilul este atent la tot ce fac ceilalti copii si incearca sa le imite miscarile.

Bebelusul tau are multe lucruri de invatat din interactiunea cu ceilalti copii. Se uita cum manevreaza ceilalti jucariile, ce sunete sau cuvinte pronunta si incearca sa ii imite.

Articole si informatii utile despre bebelusul de de 43 de saptamani (10 luni si 3 saptamani)

Jocul pentru copilul de 10-12 luni
Baietelul meu de 10 luni nu sta in picioare si nu se ridica.
Retete pentru 10-12 luni

Aparitia dintisorilor la bebelusi, sfaturi testate de mamici
Decoratii pentru camera copilului, cu cheltuieli minime

Somnul bebelusului la 10 luni si 3 saptamani

Programul de somn al bebelusului ramane neschimbat la varsta de 43 de saptamani si acumuleaza in jur de 14 ore pe zi. Copilul doarme, in continuare, 10-12 ore pe noapte si doar vreo 2 ore in timpul zilei. Somnul din timpul zilei s-a redus doar la o singura sesiune, care poate dura 2 ore sau mai putin.

Continua sa respecti rutina de somn a bebelusului, in special seara, inainte de culcare, pentru a evita problemele pe care le poti intampina in adormirea lui. Pe masura ce avanseaza spre primul an de viata, bebe va dori sa stea treaz mai multe ore decat ar fi cazul si va refuza somnul.

Este important sa te asiguri ca doarme si se odihneste suficient atat in timpul noptii, cat si al zilei, deoarece somnul contribuie la buna lui crestere si dezvoltare. Culca-l in continuare pe spate, cu burtica in sus.

Chiar daca mai este putin pana cand implineste un an si bebelusul nu mai este expus riscului sindromului mortii subite la sugar, este indicat sa continui sa il adormi intr-o pozitie care il protejeaza de aceasta afectiune fatala.

Alimentatia bebelusului la 10 luni si 3 saptamani

Componenta si numarul meselor zilnice ale bebelusului de 43 de saptamani nu sufera modificari majore fata de inceputul lunii. Meniul lui numara tot 4-5 mese pe zi, care includ atat lapte, cat si combinatii variate de legume, fructe, carne, lactate etc. Singura diferenta este ca, acum, bebelusul a invatat sau invata sa mestece, ceea ce inseamna ca ii poti oferi si alimente de o textura ceva mai tare, nu doar piure, legume pasate sau fierte. Il vei ajuta sa isi antreneze abilitatea de mestecare.

Doua dintre mesele bebelusului raman de lapte, desi acesta va scadea cantitativ in meniul lui. Se va servi simplu sau in combinatie cu alte alimente. Este posibil ca, la aceasta varsta, bebe sa refuze lapticul simplu, de aceea, trebuie ascuns in diverse preparate, precum cacao cu lapte, gris sau orez cu lapte etc. Desi copilul are 2 gustari zilnice, inainte de masa de pranz si de cea de seara, ai putea constata ca incepe sa renunte la gustarea de dimineata. Iti vei da seama ca nu o mai vrea, deoarece va refuza orice fel de aliment pe care i-l vei oferi.

Nu te speria! Ai incredere in copilul tau ca poate sa-si aprecieze nevoile alimentare. In cazul in care nu esti foarte sigura, vorbeste cu pediatrul lui, pentru a vedea daca refuzul alimentelor este asociat cu vreo probema de sanatate sau daca, pur si simplu, nevoile lui nutritionale au scazut.

Tu ce schimbari sau achizitii noi ai constatat in dezvoltarea bebelusului la varsta de 10 luni si 3 saptamani? Spune-ne parerile tale in sectiunea de comentarii de mai jos!

Taguri Bebelus 10 luni Baie bebelus Primii pasi Dezvoltare fizica bebelusi Somn bebelusi Alimentatie bebelusi Comunicare bebelusi

Articole recomandate

Citeste si despre