Pana cand doarme bebelusul fara pernuta?

/ / Modificat: 2018-03-02
Pana cand doarme bebelusul fara pernuta?

In primele luni de viata bebelusul tau va dormi pe o suprafata dreapta. Corpul bebelusului este extrem de fragil si are nevoie de o pozitie cat mai naturala in timpul somnului. Totusi, te intrebi constant atunci cand cumperi patutul, iar vanzatoarea te intreaba daca vrei sa fie cu perna integrata, cand anume ai voie sa il pui pe bebelusul tau sa doarma pe pernuta. Specialistii sustin ca pernuta pentru copii nu este recomandata decat intr-un un anumit punct de dezvoltare al lui. Afla de ce!

La ce varsta se introduce pernuta pentru somn la bebelusi?

Desi sunt adesea integrate in seturile de patut pentru bebelusi si in cele de lenjerie pentru acesta, bebelusul tau nu are nevoie de perna pana la varsta de 2 ani, spun specialistii.

Ei nu trebuie sa foloseasca perna pentru ca se pot sufoca usor cu ea. Pana la aceasta varsta copiii nu au nevoie de suport pentru tinerea capului in timpul somnului.

Majoritatea medicilor sustin ca acest lucru nu inseamna ca la varsta de 2 ani trebuie neaparat sa ii pui o pernuta sub cap copilului in timpul somnului. Dimpotriva, ei recomanda sa nu folosesti perna nici atunci cand copilul tau creste un pic mai maricel daca observi ca acesta doarme foarte bine fara.

Ce rol are pernuta de dormit la bebelusi?

Parintii considera adesea ca dormitul pe perna ii ofera copilului mai mult confort si un somn mai odihnitor.

De asemenea, se foloseste pernuta sub cap atunci cand copilul este racit si are nasul infundat oferindu-i o mai mare usurinta in a respira, pentru ca ii elibereaza caile respiratorii. Acest lucru ajuta pentru ca somnul bebelusului sa fie mai linistit.

Cand este bine sa folosesti pernuta la bebelus?

In afara varstei de 2 ani, care este perioada optima pentru ca acesta sa se poata descurca cu o perna, specialistii sustin ca te mai poti orienta si dupa alt indiciu. O perioada buna in care poti introduce pernuta la copil in timpul somnului este atunci cand acesta face trecerea din patutul pentru copil in pat normal. In acel moment, micutul este suficient de dezvoltat cat sa stie sa nu cada din pat si sa nu riste sa se sufoce cu pernuta in timpul somnului.

Ce fel de pernuta trebuie sa alegi pentru bebelusi?

Totusi, daca preferi sa introduci perna in rutina somnului la bebelusul tau de peste 2 ani, atunci trebuie sa iei in considerare cateva aspecte:

  • nu folosi perne normale pe care le ai in dotare, acestea nu sunt potrivite pentru bebelusi; alege o pernuta special conceputa pentru ei din magazine de specialitate;
  • aceasta trebuie sa fie ferma si nu moale, astfel incat capul bebelusului sa nu se afunde in ea si sa riste sa se sufoce;
  • trebuie sa fie de dimensiuni relativ mici (ca pernutele din avion);
  • trebuie sa fie dintr-un material non-alergenic, mai ales daca stii ca bebelusul tau este predispus la alergii;
  • asigura-te ca poate fi spalata cu usurinta.
  • Cum poti inalta capul bebelusului fara perna?

          Cel mai sigur mod de a ridica capul bebelusului este acela prin care ridici un pic partea superioara a patutului copilului (doar daca iti permite aceasta functie respectivul model de patut).

          Daca patutul nu este dotat cu aceasta functie, poti inalta o parte a patului punand vreo doua carti relativ groase sub doua picioare ale patutului. In acest fel, patutul va fi inclinat in mod natural, astfel incat bebelusul sa aiba capul usor mai ridicat decat nivelul corpului.

          O alta metoda prin care poti ridica capul bebelusui in timp ce doarme sau cand e bolnavior este sa introduci o perna moale, din fulgi si nu foarte voluminoasa sub salteluta patutului sau in umplutura saltelei. Atentie, unghiul care se formeaza nu trebuie sa fie extrem de mare, ci doar usor mai ridicat.

          Taguri Somn bebelus

          Articole recomandate

          Citeste si despre