Insomnia nu este o problema prezenta numai la adulti. Si bebelusul tau poate suferi de aceasta tulburare a somnului. Cei mai multi parinti se confrunta cu ea atunci cand bebelusul lor nu adorme in ciuda tuturor mijloacelor cunoscute de a-l adormi. Cauzele acesteia sunt greu de depistat, pentru ca spre deosebire de adulti, bebelusii nu pot comunica motivele care nu ii lasa sa doarma.
Ciclul de somn si trezire al unui bebelus difera de cel al unui adult. Acestia experimenteaza un ciclu de somn mai scurt si mai usor de intrerupt sau de tulburat. Uneori, chiar si cel mai mic zgomot sau cea mai mica urma de lumina il poate trezi. Insa intreruperea somnului la bebelus pe parcursul zilei si noptii este normala. Acestia se trezesc si ca sa pape sau sa fie schimbati. Ceea ce nu este normal este sa nu mai adoarma la loc sau ca trezirile sa fie frecvente si la intervale scurte de timp.
Care sunt cauzele insomniei la bebelus?
Somnul bebelusului poate fi tulburat de mai multi factori si pot exista mai multe cauze in spatele acesteia: traume fizice (leziuni care pot provoca dureri); eruptia dentara; vise urate sau cosmaruri; dificultati de respiratie (obstructie nazala, sinuzita, bronsita, pneumonia, astm); diverse boli ale copilariei si infectii (raceli, gripe, varicela, oreion, pojar, raceala la stomac etc.); iritatii ale pielii (urticarie, psoriazis, eczeme, iritatii de scutec, arsuri solare etc.); stimulente in dieta sau in mediul inconjurator (taurina in bauturi, cofeina in alimente si bauturi, fumat pasiv etc.); alimente cu mult zahar; afectiuni gastrointestinale (balonare, gaze stomacale, diaree, constipatie, colici, crampe); anumite medicamente sau tratamente.
Care sunt simptomele insomniei la bebelusi?
Aceasta afectiune este greu de depistat la bebelusi, din cauza faptului ca acestia se trezesc in mod natural destul de des. Trezirile sporadice ar putea induce in eroare atat parintii, cat si medicii. Trezirile frecvente, cu o oarecare constanta, lipsite de adormire imediata sunt suspecte. Mai ales daca te asiguri ca micutul este schimbat, hranit, spalat si nu pare sa sufere de ceva, dar totusi nu vrea sa doarma. Insomnia la copii mici poate fi insotita de somptome ca: agitatie; accese de furie; durere; depresie; iritabilitate; plans; anxietate.
Cum se trateaza insomnia la bebelusi?
In general, odata cu identificarea si tratarea cauzei care sta la baza aparitia tulburarii de somn, bebelusii reusesc sa doarma mai bine. De asemenea, crearea unei rutine de somn stabile inca de la nastere ajuta la stabilirea unui tipar de somn ferit de turbulente sau insomnii. Medicii recomanda parintilor sa incerce sa hraneasca bebelusii la aceleasi ore prestabilite in fiecare zi, sa le faca baita si sa ii culce zilnic la aceeasi ora.
De asemenea, ambientul in care doarme bebelusul este esential pentru stimularea somnului fara probleme. Camera trebuie sa fie aerisita, intunecata si sa nu se circule prin ea. De asemenea, este indicat ca incaperea in care doarme copilul sa fie asezata cat mai la distanta de camera de zi sau bucatarie, unde e forfota mare. Atentie la problemele pe care le pot isca colicile sau eruptia dentara. Acestea distruba cel mai adesea somnul bebelusilor si este indicat sa iei masurile necesare pentru a ameliora simptomele.
Cum il ajuti pe bebe sa depaseasca insomnia?
Daca micutul tau incepe sa planga in toiul noptii, nu te grabi sa mergi imediat la patut; mai asteapta cateva secunde sau un minut, este posibil sa se opreasca singur si sa adoarma la loc fara nicio interventie; in schimb, daca te duci la el prea repede exista posibilitatea ca acesta sa te simta si sa vrea in brate la tine; iti va fi greu apoi sa il mai lasi in patut; poti lasa pe fundal muzica de relaxare la un volum foarte mic, pentru a evita ca micutul sa fie trezit de anumite zgomote sau miscari din jurul lui; nu culca niciodata bebelusul in bratele tale; obisnuieste-l sa adoarma numai in patutul lui; altfel, se va trezi de cum il vei lasa din brate. Daca nici dupa asigurarea tuturor conditiilor necesare pentru un somn linistit, copilul nu reuseste sa doarma si se trezeste constant, este cazul sa revii la medic pentru mai multe investigatii.